Internațional

Grav accident în România. Un tânăr a murit, iar câțiva copii au fost răniți

Autoritățile din Vâlcea au activat, sâmbătă dimineață, Planul roșu după ce un autocar plin cu copii s-a izbit de un autoturism, răsturnându-se în localitatea Tomșani. În urma accidentului, o persoană a decedat, iar mai mulți copii au fost transportați la spital, pentru îngrijiri medicale.

Potrivit presei române, în autocar se aflau 51 de copii și cinci adulți. Șoferul automobilului, un tânăr de 22 de ani, a fost descarcerat de salvatori.

„Persoana încarcerată a fost extrasă cu celeritate de pompieri, dar, din nefericire, a fost declarată decedată. Pasagerii din autocar au fost evaluați medical, șoferul și mai mulți copii fiind transportați la spital. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Reprezentantul ISU Vâlcea a declarat că până acum au fost transportați la spital patru copii și șoferul autocarului.

Traficul în zonă este blocat, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Citește mai mult