Externe

Străinii căsătoriți de 10 ani cu cetățeni ai României ar putea obține cetățenia română. Autoritățile de la București modifică Legea cetățeniei

Cetățenia română va putea fi acordă, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită și conviețuiește în afara granițelor cu un cetățean român, de cel puțin zece ani, scrie Agerpres. Senatul de la București a adoptat și amendat, marți, în plen, ca primă Cameră sesizată, un proiect de completare a Legii cetățeniei, în acest sens.

Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Robert Cazanciuc, adoptat de Comisia juridică și însușit de plenul Senatului de la București.

El a menționat că legislația actuală prevede că pentru acordarea cetățeniei cetățeanului străin căsătorit cu un român/româncă trebuie să locuiască cel puțin cinci ani în România, ceea ce constituie, în opinia senatorului, „o barieră” și și-a exprimat speranța că „bariera să fie depășită” prin acest proiect de lege, notează sursa citată.

Actul normativ mai prevede măsuri necesare pentru dobândirea cetățeniei române și norme care să împiedice obținerea în mod fraudulos a acesteia. Astfel, sunt prevăzute verificări biometrice pentru persoanele care solicită acordarea cetățeniei române.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care are rol decizional.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult