Al doilea Summit global pentru pace ar putea avea loc într-o țară din Sudul global
Al doilea Summit global pentru pace ar putea avea loc într-una dintre țările așa-numitului Sud global, a precizat ministrul de Externe din Ucraina, Dmitro Kuleba.
Potrivit ministrului de Externe din Ucraina, printre opțiunile privind țara în care ar putea avea loc al doilea Summit al Păcii nu se află doar Arabia Saudită, ca una dintre țările Sudului global, scrie Evropeiscaia Pravda.
„Suntem cu adevărat determinați ca al doilea summit să aibă loc într-una dintre țările așa-numitului Sud global. Și aici există câțiva jucători de calitate și puternici care își manifestă interesul pentru organizarea celui de-al doilea summit”, a subliniat Kuleba.
Ministrul de Externe a subliniat că perioada dintre primul și al doilea summit nu va fi lipsită de activitate, întrucât președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a convenit cu liderii din țările Europei, Americii Latine și Africii să organizeze evenimente tematice pentru fiecare punct al formulei păcii în acest interval, cu scopul de a forma o poziție de negociere.
„Acum se va desfășura o muncă foarte intensă pentru a ajunge la al doilea summit cu o poziție cât mai puternică, susținută de cât mai multe țări”, a explicat Dmitro Kuleba.
Reamintim că în acest an, Summitul global pentru pace a avut loc pe 15 și 16 iunie, în Elveția. La summit au participat 90 de țări, inclusiv și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.