Social

Școli de câmp pentru fermierii din Orhei și Rezina: implementează soluții prietenoase mediului pentru recolte bogate

Învață cele mai bune metode de prelucrare a solului pentru a obține o roadă bogată. Vorbim despre fermierii din Orhei și Rezina, care beneficiază de instruire în cadrul așa-numitelor școli de câmp, deschise cu suportul Agenției ONU pentru Alimentație și Agricultură. Peste 700 de agricultori au învățat până acum, cele mai bune practici pentru o agricultură prietenoasă mediului.

Andrei Țurcanu, este agricultor originar din satul Zorile, raionul Orhei. Deține peste 20 de hectare de pământ pe care seamănă culturi furajere. Anul trecut a fost beneficiarul școlii de câmp, deschisă în localitate, și pe care în prezent o coordonează. Fermierul spune că a învățat cum să pregătească îngrășămintele organice pentru a spori calitatea solului. Acum, împărtășește din experiența sa și altor agricultori.

„ Scopul nostru este de a introduce îngrășămintele solide se spune bălegarul. Așteptăm rezultatele, cum corect el se păstrează, cum corect el se fermentează, la ce adâncime se ară, care culturi trebuie semănate. Unde s-a introdus bălegarul sunt niște rezultate foarte înalte, al doilea, al treilea an, nu contează chiar dacă este secetă”, a spus Andrei Țurcanu, agricultor.

Ion Grozavu din satul Zorile este unul dintre beneficiarii școlii. Acesta are două sere cu legume, iar în acest an, datorită cunoștințelor dobândite în cadrul școlii a reușit să obțină o recoltă bogată. „ Am văzut tehnologii inovative de creștere a legumelor cu îngrășământ organic. Am aplicat și am văzut un rezultat cu mult mai bun la cantitate chiar și la calitate se diferă. S-a mărit cu 40% la cantitate și deja papilele gustative adică la gust”, a relatat Ion Grozavu.

Școala de câmp din satul Zorile, la fel ca și celelalte din raionul Orhei, dar și Rezina, a fost deschisă în cadrul unui proiect pilot realizat de Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură, cu o valoare totală de 1,66 milioane de dolari. Peste 700 de agricultori au beneficiat până acum de instruire în cadrul acestor școli.

„ În cadrul acestor școli promovăm măsurile agricole prietenoase mediului care vin să ducă la scopul și obiectivul proiectului ceea ce este crearea unui mediu pentru atingerea neutralității degradări terenurilor. Prin aceste școli a fermierilor promovăm aceste practici agricole care împreună pot aduce la o sănătate mai bună a solului pe termen lung”, a relatat Mihai Ojog, manager de proiect FAO.

În total, în raioanele Orhei și Rezina activează opt școli de câmp pentru fermieri. În fiecare dintre ele sunt instruiți periodic grupuri a câte 20 de fermieri și producători agricoli.

Citește mai mult