Premiera comediei dramatice „Ștampila”, o primă producție moldo-americană, a avut loc la Chișinău
Prima producție independentă moldo-americană ajunge pe marile ecrane. Premiera comediei dramatice „Ștampila” a avut loc ieri, la Chișinău. Filmul povestește istoria unei femei care încearcă să pornească o afacere în țara noastră, dar se ciocnește de birocrație și corupție. Filmările au avut loc în decembrie 2018, în Republica Moldova, cu peste 100 de actori de la noi și din România, în peste 40 de locații.
Filmul se bazează pe istoria trăită de Mariana Irwin, care își dorea să inițieze o afacere în Republica Moldova.
„Trei ani am încercat să obțin actele și, venind acasă, fiind foarte frustrată, vă dați seama, doi copii am născut și actele nu erau gata, eram foarte des alungată și Neil, văzând această frustrare, a zis: Hai să facem un film!”, susține Mariana Irwin, producătoare.
Denumirea producției nu este una întâmplătoare. Mariana a fost nevoită să calce pragul mai multor instituții pentru a obține o ștampilă. Producătorul american Neil Irwin i-a povestit această istorie tânărului regizor David Larson și au decis să lucreze împreună la această comedie dramatică.
„Filmările au avut loc în Republica Moldova și chiar dacă nu cunosc limba română, colaborarea cu actorii, cu cineaștii de aici, cu producătoarea a fost extraordinară! Au ajutat la traducerea corectă în limba română a textului”, a remarcat regizorul David Larson, SUA.
În procesul de filmare au fost implicați peste 100 de actori.
„Regizorul avea sarcini concrete, foarte atent cu noi, ne explica, deși în limba engleză, aveam nevoie de traducător, dar și noi am fost foarte deschiși”, afirmă actrița Alina Țurcanu.
„Filmul este despre încercarea de a schimba lumea! În spatele acestor bărbați hapsâni, lacomi de putere, se află femeile și, în mare parte, filmul este despre puterea femeilor unite”, spune Ronin Terenti, actor.
Producția a fost filmată în 2018, însă din cauza pandemiei și a altor dificultăți, abia acum ajunge pe marile ecrane. Producătorul executiv spune că a fost o provocare să muncească asupra peliculei.
„Este un film absolut independent, este o investiție a unui producător american. Apropo, există un interes în SUA pentru acest film pentru că problemele din acest film nu sunt numai ale noastre. Au și ei niște probleme și e un subiect care îi interesează și-i doare în acest moment”, menționează Valentina Iusuphodjaev, producătoare executivă.
Prima coproducție moldo-americană „Ștampila" poate fi văzută în cinematografe din 4 iulie.
Autor: Silvia Hodorogea