Internațional

Aproximativ 49 de milioane de francezi, așteptați la urne pentru a alege noua Adunare Națională

Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemați la urne pentru a stabili noua componență a Adunării Naționale, adică numirea a 577 de deputați, în două tururi, duminică și 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, relatează AFP, preluată de News.ro. Francezii sunt așteptați la urne începând cu 09:00 până la ora 19:00 sau 21.00 în marile orașe, moment în care vor fi cunoscute primele rezultate ale acestui scrutin, care riscă să zguduie peisajul politic.

Reprezentat de Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, partidul Rassemblement National se află în fruntea sondajelor, care îi acordă între 34% și 37% din intențiile de vot, cu perspectiva fără precedent de a obține o majoritate relativă sau absolută pe 7 iulie, în seara celui de-al doilea tur.

Conform acestor sondaje de opinie, RN devansează alianța de stânga a Nouveau Front Populaire, cotată între 27,5% și 29%, și tabăra prezidențială, ajunsă la aproximativ 20%-21% din intențiile de vot din primul tur.

Dacă Jordan Bardella ar deveni prim-ministru, ar fi pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial când un guvern de extremă dreaptă ar conduce Franța.

Sondajele de opinie și politicienii se așteaptă la o participare mult mai mare decât la alegerile legislative din 2022, când s-au prezentat la urne 47,51% dintre alegători. De data aceasta, prezența la vot ar putea ajunge la două treimi din alegătorii înregistrați.

Semne ale prezenței ridicate așteptate: votul online, deschis până joi cetățenilor francezi care locuiesc în străinătate, a atins un număr record de 410 000.

Citește mai mult