Cartelurile petroliere afectează negativ populația și economia R. Moldova, susține expertul Sergiu Tofilat
Înțelegerile de cartel între companiile petroliere se răsfrâng negativ asupra populației, a afirmat la Moldova 1, expertul în domeniul energetic Sergiu Tofilat. Or motorina reprezintă principalul carburant utilizat în agricultură și în transportul rutier de mărfuri, acoperind aproximativ 80% din consumul total de carburanți în țară. Tofilat susține că agricultorii sunt printre cei mai afectați, deoarece dependența lor de motorină pentru utilaje agricole face ca orice creștere a prețului să diminueze marjele de profit și să compromită competitivitatea producției locale.
În același timp, consumatorii sunt afectați de creșterea prețurilor la produsele pe raft, deoarece transportul majorității mărfurilor în Moldova se efectuează cu camioane, iar costurile suplimentare cu motorină sunt transferate către consumatori prin prețuri mai mari, a mai spus Sergiu Tofilat.
„Noi simțim prin faptul că prețurile la produsele pe raft cresc, deoarece cunoaștem că marfa se transportă de obicei cu camioanele, mai puțin cu trenurile, de aceea orice scumpire o simțim direct”.
Decizia Consiliului Concurenței de a aplica amenzi este doar începutul unei serii de litigii anticipate în instanță, mai consideră expertul. Companiile petroliere vizate sunt de așteptat să conteste hotărârea, ceea ce va implica un proces judiciar îndelungat și complex. Însă, potrivit lui, problema centrală rămâne capacitatea și eficiența Consiliului Concurenței în gestionarea unor astfel de cazuri de amploare.
„Noi trebuie să vedem în ce măsură Consiliul Concurenței are capacități, personal și condiții, să aibă o activitate eficientă. O să reamintesc că, în 2021, în februarie, acest subiect a fost discutat la Consiliul Suprem de Securitate, eu fiind atunci la Președinție, și a fost introdusă o recomandare pentru a face o evaluare externa la Consiliul Concurenței, o diagnoză, dacă vreți. Este Organizația de Cooperare Economică și Dezvoltare, un fel de centru de consultanță internațională, cu experiență de peste 60 de ani, în tot ce ține de probleme de administrare în tot ce ține de diverse domenii. Și noi trebuie să ne adresăm acolo și să vină să facă o diagnoză”, a spus Sergiu Tofilat.
Am solicitat reacțiile tuturor companiilor petroliere vizate în anchetă, dar acestea au refuzat să comenteze constatările investigației Consiliului Concurenței. Totuși, una dintre ele, care a primit o amendă în valoare de 77,8 milioane de lei, a precizat într-un comunicat de presă că se va adresa instanței competente pentru a-și apăra drepturile.
„Am luat cunoștință cu decizia Consiliului Concurenței cu privire la piața carburanților din Moldova”, potrivit comunicatului.
Compania a mai precizat că are o politică strictă de respectare a regulilor de concurență în toate țările în care activează, inclusiv în Republica Moldova și „respectă cu strictețe cerințele legale privind concurența, acestea fiind esențiale pentru o dezvoltare sustenabilă”, mai notează sursa citată.
Amintim că șase companii petroliere au fost amendate de către Consiliul Concurenței pentru coordonarea concertată și anticoncurențială a prețurile de comercializare a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat, în perioada martie 2019 - ianuarie 2021.
Suma totală a amenzilor aplicate se ridică la 480 de milioane de lei.
Precizăm că cele șase companii sunt cele mai mari de pe piața petrolieră din Republica Moldova. Anterior, și experții, autoritățile afirmau că acestea au înlocuit procesul concurențial cu o formă amicală de control, au dictat prețurile și au vândut aceeași calitate de benzină și motorină.
În urma acestor acțiuni, prețurile la carburanți au explodat în anul 2021. Ulterior, deputații au adoptat o lege pentru plafonarea prețurilor la produsele petroliere, promulgată apoi de președinta Maia Sandu. În prezent, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică stabilește zilnic prețurile maxime pentru benzina și motorina standard. Companiile petroliere trebuie să afișeze aceste prețuri după miezul nopții. În schimb, prețurile pentru celelalte tipuri de combustibil sunt calculate individual de fiecare companie.
Totuși, o lege similară a existat din 2016, însă atunci ANRE stabilea o dată la două săptămâni prețurile plafon la benzină și motorină, însă, în martie 2019, Agenția a aprobat o metodologie nouă, conform căreia petroliștii stabileau de sine stătător prețurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat, fără să depășească rata de rentabilitate anuală de 10%.