Aeroportul Chișinău ar putea să completeze lista bunurilor care nu pot fi privatizate
Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) ar putea să completeze lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Un proiect în acest sens figurează pe agenda Cabinetului de miniștri, din 8 iulie. Modificarea va permite relansarea licitației pentru spațiile comerciale destinate alimentației publice și comerțului în zona sterilă a Aeroportului. Dacă votul va fi unul pozitiv, proiectul va fi înaintat în Parlament pentru examinare.
Precizăm că, până în prezent, două licitații organizate pentru chiria spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău au eșuat. Ultima licitație a fost suspendată pe 16 aprilie, pentru că în concurs s-a înscris o singură companie, Lagardere Travel Retail, dar care nu a furnizat documentele necesare pentru calificare în etapa finală. Ambele licitații s-au aflat în vizorul organelor de drept. Procuratura Anticorupție a desfășurat o investigație în această privință, însă, la 17 mai, procurorii au decis să înceteze urmărirea penală în acest caz.
Pe 29 mai, Agenția Proprietății Publice a lansat pentru a treia oară o licitație pentru darea în arendă a spațiilor comerciale din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău. O lună mai târziu, cea de-a treia licitație a fost pusă pe pauză, după ce Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțional amendamentul propus de deputatul PAS, Radu Marian, și votat de Parlament, care prevede includerea Aeroportului în lista bunurilor nepasibile privatizării. Șeful Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, a declarat atunci pentru „Teleradio-Moldova” că autoritățile vor modifica legea 121, astfel încât extinderea termenului de închiriere a spațiilor din incinta aerogării de la 3 la 5 ani să fie posibilă și legală.
Recent, premierul Dorin Recean a acuzat „gruparea criminală Șor” că ar fi sabotat și ar continua să saboteze procesul de dare în locațiune a spațiilor duty free din incinta Aeroportului. Șeful Guvernului susținea că, odată cu modificarea legislației, Aeroportul „va scăpa” de gruparea Șor. Dorin Recean a mai dat asigurări că autoritățile lucrează la modificarea legii cu respectarea tuturor procedurilor, astfel încât aceasta să nu mai poată fi contestată la Curtea Constituțională.