Miniștrii francez și ucrainean de externe s-au întâlnit într-un adăpost din Odesa
Ministrul francez de externe Catherine Colonna s-a întâlnit joi, la Odesa, cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, transmite Agerpres.
Cei doi au fost nevoiți să se întâlnească într-un adăpost din orașul-port de pe coasta ucraineană a Mării Negre din cauza sirenelor de raid aerian, a spus Kuleba.
„Probabil pentru prima dată în istorie când miniștri de externe au convorbiri în subsolul unei Opere. Iar motivul a fost o altă sirenă de raid aerian din cauza amenințării cu rachete rusești asupra Odesei”, a scris el pe Twitter.
„Din cauza unei rachete rusești am experimentat prima mea întâlnire diplomatică bilaterală într-un adăpost. Cafeaua a fost caldă, mersi”, a scris Colonna pe Twitter, spunând ulterior că cei doi au vorbit despre „tot” în cadrul convorbirilor.
Dmitri Kuleba a spus că așteaptă cu nerăbdare să discute în continuare despre rolul Franței în coaliția internațională privind tancurile, exporturile de cereale și formula păcii. „Parteneriatul ucrainean-francez rămâne crucial pentru a pune capăt agresiunii ruse și a restabili pacea”, a spus șeful diplomației ucrainene.