Electorala

Vor fi înăsprite sancțiunile pentru coruperea alegătorilor

Alegătorii care vor pretinde, accepta sau primi bani, bunuri, băuturi alcoolice, produse din tutun, alimentare sau servicii pentru a favoriza sau a defavoriza un anumit candidat electoral vor risca pedeapsă contravențională. Un proiect de lege care prevede acest lucru urmează să fie propus spre adoptare în plenul Parlamentului. Potrivit autorilor, valoarea amenzilor va fi de la 25 000 la 37 500 de lei.

În nota informativă se menționează că nu au fost incluse în categoria de bunuri vizate de sancțiune materialele și obiectele de agitație electorală, achitate din fondul electoral, ce poartă numele și prenumele candidatului, respectiv denumirea partidului politic, semne sau simboluri ale concurenților electorali. Printre bunuri vizate sunt și afișele, pliantele, cărțile poștale, calendarele-caiete, ilustrate, pixuri, brichete, cutii de chibrituri, insigne, ecusoane, CD-uri, DVD-uri, suporturi de stocare USB, fanioane, steaguri, cărți, pungi, tricouri, chipiuri, eșarfe, fulare, a căror valoare pentru о unitate nu depășește o sută de lei.

Autorii inițiativei legislative precizează că analiza statisticilor raportate de organele de drept competente, precum și practica judiciară au scos în evidență faptul că, pe lângă sancționarea penală, e necesară și sancționarea contravențională, fapt ce va contribui la eficientizarea mecanismului de investigare și documentare a cazurilor de corupere electorală.

Coruperea electorală reprezintă o amenințare periculoasă pentru corectitudinea și integritatea procesului electoral, care afectează statul de drept și sporește neîncrederea în entitățile statului. Precedentele existente pe parcursul anilor în cadrul scrutinelor au demonstrat faptul că acțiunile de corupere a alegătorilor sunt frecvente în cadrul campaniilor electorale. Deși există mecanisme legale care contribuie la combaterea coruperii, acest fenomen urmează să fie abordat constant în vederea îmbunătățirii cadrului legal ce ar permite alinierea la cele mai bune standarde în domeniul integrității publice”, se menționează în nota informativă a proiectului de lege.

După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”.

Citește mai mult