Cultură

Festivalul „Te Salut, Chișinău!”: programul evenimentelor

Primăria Municipiului Chișinău invită locuitorii orașului, dar și oaspeți ai capitalei la Festivalul „Te Salut, Chișinău!”, ediția a IV-a, care va avea loc în perioada 19-21 iulie. Evenimentul, dedicat aniversării a 588-a de la prima atestare documentară a orașului, a devenit o tradiție și atrage anual locuitori ai capitalei, precum și vizitatori din întreaga republică și din străinătate.

Participanții vor avea ocazia să descopere trecutul orașului prin expoziții, tururi ghidate și prezentări interactive, anunță municipalitatea. În prima zi a festivalului, vor fi organizate târguri de meșteșuguri și degustări de bucate tradiționale. Seara va culmina cu concerte susținute de artiști emeriți, între ei: Orchestra Fraților Advahov, Zinaida Julea, Nicolae Gribincea și „Plăieșii”, Maria Iliuț și „Crenguță de Iederă”.

A doua zi va culmina cu recitaluri și concerte susținute de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, Orchestra Municipală de Cameră „Camerata Chișinău”, Capela Corală „Doina”, precum și soliști de renume: Mariana Bulicanu, Dumitru Mâțu, Bogdan Mihai, Eugen Negruță, Ana Cernicova și alții.

În cea de-a treia zi, Chișinăul intră într-o atmosferă vibrantă și energică alături de „Concertino Accordion Band”, Natalia Barbu și „Lupii lui Calancea”.

Potrivit sursei citate, în fiecare dintre cele trei zile, evenimentele vor începe cu o incursiune în istoria orașului în cele mai vechi locații atestate în Chișinău: Biserica „Mazarache”, Biserica „Constantin și Elena” și Casa Toader Sabău, ruinele Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Programul va continua pe Strada Pietonală Eugen Doga, cu spectacole tematice.

Doina  Pozdirca

Doina Pozdirca

Autor

Citește mai mult