Interviu ÎN CONTEXT // Oliver Varhelyi: Integrare treptată în UE și negocieri în paralel
Republica Moldova va fi acceptată în zona unică de plăți europene cel mai probabil la începutul anului viitor, a declarat comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere, Olivér Várhelyi, într-un interviu pentru Moldova 1. În același timp, tarifele naționale ale operatorilor de telefonie mobilă ar putea fi valabile atunci când călătorim în țările Uniunii. Asta înseamnă că taxele de roaming vor fi eliminate. Dar pentru asta sunt necesare amendamente la legile comunicațiilor.
Moldova 1: Domnule Várhelyi, vă mulțumesc că ați acceptat acest interviu. Bine ați revenit în Republica Moldova. Ați avut prima sesiune de screening bilateral pe capitolul cinci, achiziții publice. Care sunt următorii pași? Cum evaluați parcursul Republicii Moldova până acum?
Olivér Várhelyi: Ei bine, ultima dată când am discutat a fost acum doi ani, poate un pic mai mult. Și de atunci, Republica Moldova a devenit țară candidată și a început negocierile de aderare, deci cred că Republica Moldova are un parcurs european fulgerător. Am mari speranțe că, având această viteză și energie pe care țara voastră o investește în calea europeană, vom vedea rezultate solide. Acum suntem în faza negocierilor de aderare, care constă în compararea legislațiilor. Acesta este exercițiul de screening – pentru a vedea când și cum va putea Republica Moldova să implementeze fiecare piesă din legislația Uniunii Europene și cum va putea să o aplice, astfel încât să aibă capacitățile administrative necesare. Poate nu este un lucru foarte atrăgător pentru public, dar este fundamentul necesar pentru a deveni membru.
Moldova 1: Integrarea în Uniunea Europeană nu înseamnă doar ajustarea legilor noastre, ci și capacitatea de a le aplica. Ce părere aveți despre această capacitate a noastră de a reuși acest lucru?
Olivér Várhelyi: Acest lucru va fi cel mai important în anii următori. Va trebui creată și construită o cultură administrativă absolut nouă. Nu înseamnă că va trebui să aveți doar oameni care lucrează la asta, dar, de exemplu, dacă luăm oricare domeniu... calitatea apei, de exemplu, va trebui să aveți și sistemele de măsurare, laboratoarele, tot ce este necesar pentru aplicarea regulii. Deci, va fi o sarcină foarte dificilă, așa cum a fost întotdeauna cu orice altă aderare. Este foarte important să nu fie lăsat la sfârșit acest lucru. Organizarea instituțiilor, stabilirea clară a sarcinilor, alocarea investițiilor necesare ar trebui să înceapă de pe acum.
Moldova 1: Înțeleg, este un proces foarte tehnic și toată lumea vrea să știe care sunt următorii pași, la ce ne putem aștepta de la Uniunea Europeană și de la Guvernul nostru. Când putem deschide primul grup de capitole, grupul fundamental?
Olivér Várhelyi: Ei bine, nu este doar un proces administrativ, deci, trebuie să fie bine înțeles și de către public. Este mult mai mult decât atât. Este compararea celor două sisteme de legi și modul în care acestea vor interacționa și vor funcționa împreună. Aceasta va însemna că vom ajunge cu o listă foarte lungă de sarcini atât pentru Parlament, cât și pentru Guvern, dar și pentru administrația locală, mediul de afaceri, toată lumea din țară va trebui să conștientizeze ce trebuie să facă Republica Moldova pentru a deveni membră UE. Pe lângă asta, desigur, după ce facem această evaluare elementară, putem vedea și care sunt domeniile în care Republica Moldova ar putea deja să înceapă să participe sau să se bucure de beneficiile integrării europene, adică de așa-numita integrare treptată, ceea ce înseamnă că am putea vedea deja unele domenii în care vor beneficia direct oamenii și afacerile din Republica Moldova.
Moldova 1: Dar ce înseamnă această integrare treptată în Uniunea Europeană și cum poate beneficia Republica Moldova de fondurile europene până la următorul ciclu bugetar al Uniunii?
Olivér Várhelyi: Referitor la integrarea treptată, vă dau două exemple. Două exemple care sunt clare și ar putea fi folosite de oricine, de toată lumea, aici, în Republica Moldova, dar și de diasporă. Primul este roaming-ul. Este deschisă ușa pentru ca Republica Moldova să se alăture sistemului european Roaming la Tarife Naționale, ceea ce înseamnă că, dacă vă aflați în Uniunea Europeană, plătiți exact aceeași factură de telefon ca și cum ați fi rămas acasă, în propriul stat membru. Vrem să extindem acest instrument pentru Republica Moldova. Legislativul moldovean va trebui să modifice legile telecomunicațiilor din Republica Moldova și, odată ce acest lucru este făcut, putem începe procesul de includere a Republicii Moldova în acest sistem. Astfel, putem reduce semnificativ costurile moldovenilor care folosesc roaming-ul. Al doilea domeniu, pe care l-am discutat îndelung cu prim-ministrul, este așa-numita zonă unică de plăți în euro. Aici, logica este că în Uniunea Europeană, dacă transferați bani dintr-un stat membru în altul, costul va fi exact același ca și cum ați face transferul în cadrul aceleiași țări. Suntem pregătiți să extindem acest sistem și pentru Republica Moldova. Sperăm să facem asta la începutul anului viitor. Acest lucru ar putea reduce semnificativ costurile la trimiterea banilor între Uniunea Europeană și Republica Moldova, atât pentru afaceri, cât și pentru cetățeni. Și există multe alte domenii în care am putea merge mai departe și extinde aceste beneficii pentru Republica Moldova. E un lucru care merge în paralel cu negocierile de aderare. Când vine vorba de finanțare, ceea ce vă pot spune este că tocmai am revizuit cadrul nostru financiar multianual. Acesta este bugetul nostru de șapte ani. Și aici au fost alocate fonduri suplimentare pentru țările candidate. Balcanii de Vest, probabil, ați văzut planul de creștere și reformă. Ați văzut instrumentul pentru Ucraina. Avem fonduri suplimentare disponibile și pentru Republica Moldova. Lucrăm acum pentru a găsi cel mai potrivit mod de implementare. Sper ca, până la sfârșitul verii, să vedeți propunerea noastră și în această direcție.
Moldova 1: La Chișinău, un subiect important este referendumul proeuropean. Orice decizie politică implică riscuri, la fel și referendumul. Acum vedem și o mișcare civică care prinde contur. Ce părere aveți despre decizia politică a Republicii Moldova, despre referendumul nostru proeuropean?
Olivér Várhelyi: Într-o democrație, a-i întreba pe oameni nu ar trebui niciodată să fie văzut ca un risc. Acesta este primul principiu pe care aș dori să-l reamintesc. Deci, convocarea referendumului poate că este un pic neconvențională, deoarece nu e la sfârșitul procesului, dar înseamnă, de asemenea, că ar trebui să creeze un consens național privind această prioritate. Am urmărit Republica Moldova în ultimii cinci ani foarte îndeaproape. Ceea ce văd este că oamenii au încredere în Uniunea Europeană și își doresc ca Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană. Deci pot forța mâna puterii politice, a Guvernului, să ofere acest rezultat. Un referendum de succes, desigur, va întări legitimitatea acestui obiectiv și am speranța că acesta va mobiliza și publicul din Republica Moldova, astfel încât să își poată spune părerea și să poată spune lumii întregi ce își dorește.