Student, la un click distanță. MEC a prezentat sistemul online de aplicare la universități
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a prezentat sistemul care va fi utilizat de viitorii studenți pentru a aplica, exclusiv online, la studii la universitățile din Republica Moldova. Absolvenții de licee vor putea depune dosarul utilizând doar codul personal. Autoritățile din educație se așteaptă ca în acest an la programele de licență să se înscrie aproximativ 15 mii de studenți.
Aplicarea la ciclul de licență la Universitățile din Republica Moldova în acest an se va face exclusiv online. Cu toate acestea, viitorii studenți pot merge fizic la universități unde se pot familiariza cu programele de studii și discuta cu profesorii. Mai mult instituțiile de învățământ superior vor avea spații special amenajate unde studenții vor putea depune dosarul, dar la fel online.
„În acest an, candidații pot alege cel mult 3 universități la care să depună dosarul, iar la fiecare dintre ele pot alege cel mult 3 specialități”, a precizat ministrul Dan Perciun.
Admiterea pentru sesiunea de bază se va desfășura în perioada 22-31 iulie, iar rezultatele intermediare vor fi anunțate pe 2 august. În perioada 3-6 august viitorii studenți vor fi obligați să depună dosarele în original la universitatea aleasă de tânăr, iar pe 9 august vor fi afișate rezultatele finale. De asemenea, Ministerul Educației va pune la dispoziția absolvenților și un centru de apel care va oferi consultanță viitorilor studenți.
Cum depui dosarul online?
Pasul 1: Crearea Contului
- Accesează site-ul eadmitere.gov.md
- Creează un cont.
Ai două opțiuni:
- Cu semnătură electronică: Dacă ai semnătură electronică, contul se creează rapid folosind aceasta.
- Fără semnătură electronică: Dacă nu ai semnătură electronică, folosește adresa de email pentru a-ți crea contul, similar cu crearea unui cont pe Facebook sau Gmail. Vei primi un mesaj de validare pe email. Urmează instrucțiunile din mesaj pentru a valida contul.
Pasul 2: Selectarea Universității și Specialităților
- După validarea contului, intră în platformă. Selectează universitatea și specialitățile la care vrei să te înscrii. Apasă butonul „Transmite”.
Pasul 3: Plată și Finalizarea Înscrierii
- Plătește taxa de admitere. Aceasta variază în funcție de universitatea aleasă și deciziile senatului acelei universități. Achită taxa de admitere prin Mpay.
Pasul 4: Așteptarea Rezultatelor
- După ce ai transmis cererea și ai plătit taxa de admitere, așteaptă rezultatele admiterii. Vei fi informat cu privire la statusul cererii tale prin platformă sau prin email.
„În cazul în care anumite acte pe care le-a încărcat viitorul student necesită validare adițională, universitatea va solicita încărcarea unor documente suplimentare. Poate fi situația unui absolvent de colegiu care a încărcat diploma și suplimentul, dar calitatea documentelor încărcate nu este suficient de bună și atunci universitate o să-l roage să încarce acele documente”, a precizat Dan Perciun.
Ce acte trebuie depuse: Absolvenții de licee vor putea aplica doar introducând codul personal (IDNP). Absolvenții de colegii vor fi nevoiți să încarce o fotografie a suplimentului de diplomă și diplomei de colegiu.
Precizăm că depunerea exclusiv online a dosarelor pentru admiterea la facultate trebuia să fie implementată încă anul trecut. Atunci însă autoritățile din învățământ susțineau că universitățile și candidații nu sunt încă pregătiți pentru această schimbare, motiv pentru care în 2023 admiterea s-a desfășurat într-un format mixt: electronic și fizic.
Sistemul informațional unificat e-Admitere a implicat cheltuieli de peste 790.000 de dolari, fonduri alocate de Ministerul Educației și Cercetării prin intermediul proiectului „Învățământul superior din Moldova”, finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare.