Politic

Cei care așteaptă „eliberatorii” ruși ar trebui să vadă ororile din Bucea, susține ambasadorul Ucrainei în R. Moldova

Cetățenii care așteaptă așa-numiții „eliberatori” să vină în Republica Moldova ar trebui să meargă la Bucea, pentru a vedea ce au făcut rușii, a declarat ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenko, la emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova. Diplomatul a subliniat că acești oameni trebuie să înțeleagă că imaginea prezentată de televiziunea rusă diferă de realitate.

„Războiul în prezent are loc în regiunile care, înainte de conflict, au fost populate de oameni ce votau pentru partidele pro-ruse sau au avut o atitudine, au avut încredere în televiziunea rusă. Astfel, lumea rusă a ajuns pe străzile lor, au venit în Mariupol, au venit în Herson, au venit în satele din sudul Ucrainei. Purtarea lor nu a fost atât de generoasă cum se spunea la televizor. În realitate, ei au devenit criminali”.

Totodată, ambasadorul a avertizat că, dacă la Chișinău va ajunge la putere un partid pro-rus, Ucraina nu va dori să fie prietenă cu o țară care susține inamicul său.

„Vremea și timpul când ar putea fi posibilă prietenia cu toți a trecut. Lumea s-a schimbat odată cu 24 februarie 2022 și cei care promit că lucrurile pot sta ca de obicei, că noi putem fi prieteni cu toți și că nu contează cine este criminal și cine este victima unui atac criminal, se înșală. Aceste timpuri au trecut definitiv. Nu poți fi prieten cu criminalul și cu victima criminalului”.

Anterior, diplomatul a mai declarat că, în cazul unei guvernări pro-ruse la Chișinău, Ucraina ar putea închide granița cu Republica Moldova.

În toamna acestui an, în țara noastră vor avea loc alegeri prezidențiale, iar anul viitor - alegeri parlamentare.

Citește mai mult