Corespondență // Franța nu mai are un guvern. Cât poate să funcționeze așa?
Premierul francez Gabriel Attal a demisionat în seara trecută, iar președintele Emmanuel Macron i-a acceptat demisia, cerându-i însă să rămână o vreme în post pentru a gestiona „afacerile curente”.
Un guvern responsabil cu gestionarea afacerilor curente este un guvern ai cărui miniștri rămân temporar în funcție pentru a asigura continuitatea statului, a serviciilor acestuia și, prin urmare, funcționarea esențială și zilnică a administrațiilor aflate în responsabilitatea lor. Un ministru care demisionează nu mai este chiar un ministru, ci acționează ca ministru, însă nu poate face nimic, căci există limite ale puterii sale.
Un guvern responsabil de gestionarea afacerilor curente are așadar o putere mult mai limitată decât un guvern cu drepturi depline. În principiu, nu poate lua măsuri de natură politică. Nu este permis să se întreprindă acte care efectuează o modificare de durată a unui organism sau serviciu public sau chiar a unui statut juridic.
Sigur, actualitatea nu împiedică în mod sistematic un guvern să emită decrete, circulare și ordine de implementare a legilor deja adoptate. Pentru pregătirea pentru anul școlar următor, ministrul Educației Naționale ar putea, de exemplu, să emită o circulară de organizare a grupelor de nivel. Deoarece legile au fost deja adoptate, guvernul ar avea dreptul să publice și decretele de aplicare care sunt legate de acestea. Măsurile administrative autorizate pot include, de exemplu, distribuirea corespondenței, organizarea examenelor și concursurilor de serviciu public, plata salariilor și a pensiilor de pensionar.
În Europa se cunosc însă multe cazuri de țări care au funcționat, uneori vreme extrem de îndelungată, în absența totală a unui guvern, întrucât acesta nu putea, pur și simplu, fi format.
Astfel, în 2010-2011, Belgia a rămas 541 de zile fără un guvern. A fost atunci un record mondial, precedentul fiind Cambodgia în 2003-2004. Recordul a fost apoi bătut de Irlanda de Nord, în 2017, care are un guvern propriu în cadrul Marii Britanii și care a reușit să atingă 589 de zile de vacuum politic și administrativ.
Dar și Spania a supraviețuit aproape tot anul 2016 fără un guvern, până când opoziția de stânga a acceptat ca popularii conservatori să formeze atunci un guvern minoritar.
Sigur, asemenea recorduri sunt greu de imaginat în cazul unor țări fără solide tradiții democratice. Belgia, de pildă, e o țară federală model, în care structurile administrative de tot felul pot funcționa perfect și în condițiile unui vid de putere la vârf. Franța nu a făcut încă dovada unei astfel de situații.
Emmanuel Macron nu are nicio obligație legală să aleagă o personalitate din cel mai mare grup din Adunarea Națională și nici un termen nu îi este impus de texte.
Nimeni nu știe când va numi Emmanuel Macron un nou premier. El a avertizat deja că dorește „să acorde forțelor politice puțin timp pentru a construi compromisuri cu seninătate și respect pentru toată lumea”. Aceasta ridică însă o adevărată problemă democratică, întrucât se intră într-o formă de incertitudine politică, pentru că în general un astfel de guvern este făcut să dureze câteva zile, cel mult câteva săptămâni.
Rămâne de văzut dacă Macron își va asuma riscul de a prelungi o astfel de situație, în timp ce presiunea politică va fi puternică, iar francezii, care s-au exprimat masiv în timpul alegerilor legislative, ar putea deveni nerăbdători. Revolta «vestelor galbene» a arătat ce poate să însemne asta.
Autor: Dan Alexe
