Economic

Au fost aprobate modificările legislative pentru implementarea Programului Prima Casă Plus

Guvernul a aprobat modificările legislative ce vor asigura implementarea Programului de stat „Prima Casă Plus”. Astfel, va fi extinsă accesibilitatea programului, fiind oferite condiții mai avantajoase de cumpărare a locuințelor.

Potrivit modificărilor aprobate, Programul va putea fi accesat și de către persoanele care nu au statut de angajat în Republica Moldova, precum liber profesioniști, avocați, executori judecătorești, mediatori, taximetriști, artiști. Totodată, a fost majorată valoarea maximă a locuințelor ce pot fi achiziționate, de la 1 mil. de lei până la 2,5 milioane de lei. Perioada maximă a creditului a crescut de la 25 la 30 de ani.

Cota de garantare a creditelor solicitate pentru locuințele din afara municipiului Chișinău va spori de la 50% la 65% sau 70%, în funcție de localitate, astfel fiind facilitat accesul la locuințe decente pentru familiile din zonele rurale și susținută dezvoltarea regională.

În același timp, cei care sunt deja beneficiari ai programului vor putea să-și schimbe banca creditoare și să negocieze condiții mai avantajoase. Persoanele care au o locuință de până la 50 de metri pătrați vor putea participa repetat la program, pentru a procura o locuință mai mare.

Modificările prevăd și simplificarea unui șir de proceduri: nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor eliberate de Agenția Servicii Publice cu privire la locuințele deținute în proprietate. De asemenea, va fi exclusă ipotecarea locuințelor în favoarea statului și, respectiv, necesitatea de a încheia contracte trilaterale de ipotecă.

Amintim că programul Prima Casă Plus a fost lansat la sfârșitul lunii mai curent, la solicitarea președintei Maia Sandu.

Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat în martie 2018, iar până în prezent, peste 8 mii de persoane au reușit să obțină locuințe. Conform datelor Ministerului Finanțelor, dintre acestea, peste 5 600 sunt familii, iar peste 2 500 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a beneficiarilor este de 31 de ani.

În primul an, proiectul „Prima Casă” a oferit aproximativ 1200 de credite, iar în 2019 - peste 2 700 de credite. Potrivit ultimelor date, programul „Prima Casă” a înregistrat o scădere semnificativă a atractivității sale în 2023, când doar 60 de credite au fost acordate.

CITEȘTE ȘI „Prima Casă Plus”: Plafonul de creditare crește până la 2,5 milioane de lei, iar termenul de rambursare – până la 30 de ani

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult