Nicu Popescu la București: Neutralitatea nu înseamnă autoizolare, demilitarizare sau indiferență față de ceea ce se întâmplă în lume
Pentru Republica Moldova neutralitatea nu înseamnă „autoizolare, demilitarizare sau indiferență față de ceea ce se întâmplă în lume”, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, înaintea discuțiilor în cadrul Reuniunii ministeriale NATO, care continuă astăzi la București.
„Prin Constituție, Moldova este o țară neutră. Nu încearcă să adere la NATO ca țară, din cauza prevederilor noastre constituționale. În același timp, pentru Moldova neutralitatea nu înseamnă autoizolare, demilitarizare sau indiferență față de ceea ce se întâmplă în lume, inclusiv condamnarea de către noi a agresiunii ruse împotriva Ucrainei”, a declarat Nicu Popescu, citat de Agerpres.
Popescu a specificat că statutul de neutralitate al Republicii Moldova este prevăzut în Constituție din anul 1994 și că subiectul este luat în dezbatere de societatea civilă.
„Pentru moment, această discuție nu este instituționalizată, nu s-a convertit într-un proces politic, dar, bineînțeles, societatea noastră este foarte afectată de acest război, foarte speriată de ceea ce se poate întâmpla unei țări independente și democratice precum Ucraina, iar asta, desigur, alimentează discuția pe care o avem în Republica Moldova”, a mai spus Popescu.
Șeful diplomației de la Chișinău a declarat că Republica Moldova este interesată să își „consolideze reziliența”, inclusiv cu NATO și a transmis că, potrivit analizelor, țara nu este „amenințată în lunile și săptămânile următoare de un scenariu militar”.
„Situația de astăzi din Republica Moldova este calmă”, a declarat Popescu, menționând problema regiunii transnistrene și staționarea ilegală a trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, participă la Reuniunea Ministerială NATO de la București. Șeful diplomației de la Chișinău se va alătura discuțiilor în cadrul unei sesiuni alături de omologii săi din statele partenere ale Alianței Nord-Atlantice.
Este pentru prima dată când un ministru de externe din Republica Moldova participă la o astfel de reuniune, organizată de NATO.
sursa video: t.me/nicupopescu