Eurovision 2023 audiții LIVE: Ascultă piesele înscrise în Selecția Națională, astăzi, în direct pe Moldova 2
Instituția Publică Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) desfășoară sâmbătă, 28 ianuarie, etapa audierilor LIVE ale pieselor muzicale admise în concursul pentru Selecția Națională Eurovision 2023! Stați aproape, cu începere de la ora 14:00, și aflați, din prima sursă, cine sunt cei zece finaliști care vor lupta pentru finala națională! Urmăriți competiția în transmisiune directă pe Moldova 2 și pe rețele de socializare ale Companiei „Teleradio-Moldova”, precum și pe www.eurovision.md.
Sâmbătă seara, cu începere de la ora 19:30, îi poți revedea pe participanții la concursul național Eurovision într-o ediție specială la postul public Moldova 1.
Cea de-a 67-a ediție a Eurovision se va desfășura în Liverpool, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Câștigătoarea de anul trecut este reprezentanta Ucrainei, trupa Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania”. Din cauza războiului declanșat de Rusia în Ucraina, Marea Britanie va organiza evenimentul în numele Ucrainei.
Republica Moldova participă la Concursul Internațional Eurovision Song Contest din anul 2005, clasându-se pe locul șase cu piesa „Bunica bate toba” în interpretarea trupei Zdob și Zdub. Cel mai bun rezultat a fost obținut în 2017, când SunStroke Project s-a clasat pe locul trei, cu piesa „Hey Mamma”.