Internațional

Restricții de apă în peste 400 de localități din România din cauza secetei

Alimentarea cu apă a populației din România este asigurată cu restricții de către operatorii de apă, respectiv în anumite intervale orare, pentru 449 de localități. Cifra reprezentă 15% din localitățile de la nivel național, din care șase orașe, respectiv Dorohoi, Târgu Neamț, Târgu Ocna, Roman, Pașcani și Hârlău, parțial Municipiul Iași care dispun de sisteme centralizate, informează Administrația Națională „Apele Române” (ANAR), potrivit Agerpres.

Cele mai afectate localități sunt în județele Botoșani (140 de localități), Iași (77), Alba (62), Gorj (35), Vrancea (21), Bacău (19), Neamț (17), Galați (16), Hunedoara (12), Vaslui (10), Olt și Argeș (câte opt localități).

Totodată, în 251 de localități care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă, ci doar de surse individuale, sunt fântâni secate, comunitățile fiind afectate de secetă. Cea mai mare parte a localităților afectate se află în județele: Botoșani, Vaslui, Prahova, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Iași, Galați. Cele mai afectate rămân localitățile din județele: Botoșani (144 de localități, din care parțial și Municipiul Dorohoi), Vaslui (61), Neamț (12), Iași (7) și Suceava (9).

În viziunea experților, planuri de restricții în această perioadă deficitară sunt întocmite pentru fiecare tronson de râu în cazul utilizatorilor ale căror capacități de exploatare ale resursei de apă sunt diminuate, în funcție de specificul activității acestora și al economiei în ansamblu.

Ca soluții individuale de economisire a apei, acolo unde există această posibilitate, se recomandă alternative de stocare și recirculare a apei în activitățile casnice (grădinărit, spălat, îmbăiere), dar și în sectorul industrial sau agricol.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult