Cultură

Aplauze la final de stagiune. Comedia dramatică „Cumetrele", jucată pe scena teatrului din Cahul

Final de stagiune cu premieră la Teatrul „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” din Cahul. Spectatorii au aplaudat minute în șir comedia dramatică „Cumetrele". Este prima și cea mai valoroasă piesă a dramaturgului canadian Michel Tremblay, scrisă în 1965 și montată pe toate continentele. La Cahul, spectacolul a fost realizat în viziunea regizoarei Luminița Țîcu.

Subiectul spectacolului este parcă desprins din realitate. La aflarea veștii că prietena lor va avea parte de un câștig fabulos, mai multe cumetre de diferite vârste s-au adunat în casă. Așa-zisele prietene în loc să-i împărtășească sincer bucuria, nu-și puteau ascunde invidia, și-au demonstrat frustrările, au comentat și bârfit.

Toți avem măști și trebuie să ne jucăm aceste măști, să ne reprezentăm. Eu actrița Aurica Țurcanu îmi reprezint masca mea de invidioasă”, a relatat actrița Teatrului „B.P. Hașdeu” din Cahul.

Sunt un cumătru, care astăzi sunt cumătră, fiindcă din lipsă de fete, ne-au pus pe mine și pe Tudor Andriuță să fim cumetre. Două evlavioase care se roagă la Dumnezeu. La urmă se vede că și ele au niște cusururi de a fura, de a bârfi, de a fi mai rele”, a relatat actorul Ion Furnică.

Pentru Luminița Țîcu, regizoare solicitată de teatrele din Chișinău, de câțiva ani a devenit o necesitate de a reveni la Teatrul din Cahul pentru a aduce în scenă piese și idei noi.

Întotdeauna am considerat că trebuie să ieșim din Chișinău, din Capitală, și să susținem colegii noștri fie de la Bălți, fie de la Soroca, fie de la Cahul. Niciodată n-am văzut la Cahul la închinare, la aplauze o trupă atât de numeroasă”.

Îmi doresc ca în Cahul să fie cât mai mulți iubitori de teatru, să fie cât mai multe piese noi montate și municipalitatea, cu siguranță, va susține, dacă va fi necesar, inclusiv financiar, montarea acestor piese sau prezentarea acestor piese în turnee naționale și chiar internaționale”, a menționat primarul de Cahul, Nicolae Dandiș.

Ce proiecte își propune echipa de creație a Teatrului din Cahul pentru viitoarea stagiune, aflați sâmbătă, 27 iulie doar la Moldova 1, în cadrul emisiunii „Cultura”.

Citește mai mult