Internațional

Atac aerian israelian asupra unei școli din Gaza, soldat cu cel puțin 30 de morți

Cel puțin 30 de oameni au fost uciși, iar alți 100 au fost răniți, sâmbătă, într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza, au declarat oficiali palestinieni din domeniul sănătății. Armata israeliană a afirmat într-o declarație că a vizat un „centru de comandă și control al Hamas în incinta școlii Khadija din centrul Gazei”, scrie Reuters.

Printre morți sunt 15 copii și 8 femei, anunță biroul de presă al guvernului condus de Hamas. Ministerul Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, susține că mai mult de 100 de persoane au fost rănite, în urma atacului.

Armata israeliană a afirmat într-o declarație că a vizat un „centru de comandă și control al Hamas în incinta școlii Khadija din centrul Gazei”. Sursa a precizat că școala era folosită pentru lansarea de atacuri împotriva trupelor și ca depozit de arme și că a avertizat civilii înainte de atac.

La spitalul Al-Aqsa din Deir Al-Balah, ambulanțele au adus palestinienii răniți în unitatea medicală. Unii dintre răniți au ajuns și pe jos, cu hainele pătate de sânge. Imaginile Reuters au arătat oameni care se întorceau la locul bombardamentului pentru a-și verifica bunurile și incendii care ardeau în zonă. Pereții au fost aruncați în aer și resturile împrăștiate în curtea școlii, unde unele mașini au fost avariate.

În loviturile anterioare care au lovit infrastructura civilă, armata israeliană a dat vina pe gruparea militantă islamistă Hamas pentru punerea civililor în pericol, acuzând-o că operează în cartiere dens populate, având drept acoperire școli și spitale. Hamas neagă această afirmație.

Mai devreme sâmbătă, presa oficială palestiniană a declarat că cel puțin 14 oameni au fost uciși de atacurile israeliene din zori în orașul Khan Younis din sudul țării.

Organizația Națiunilor Unite și oficialii umanitari acuză Israelul că a folosit o forță disproporționată în război și că nu s-a asigurat că civilii au locuri sigure unde să meargă, ceea ce Israelul neagă.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult