O ucraineancă, prinsă cu lingouri de aur pe Aeroportul Internațional Chișinău
O cetățeancă a Ucrainei a vrut să plece din Chișinău cu două lingouri de aur, fără să le declare. Potrivit Poliției de Frontieră, incidentul a avut loc luni, 5 august, în Aeroportul Internațional Chișinău.
Femeia în vârstă de 55 de ani era printre pasagerii cursei spre Londra. În procesul de verificare, polițiștii de frontieră în comun cu funcționarii vamali au depistat într-un bagaj de mână două lingouri inscripționate „Pur Gold 99.99%”, care nu au fost declarate conform legislației.
Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă sancționare contravențională.