Au fost publicate rezultatele preliminare ale concursului de admitere la studii superioare de licență și master
La Universitatea de Stat de Medicină au fost înregistrate peste 1800 de dosare, oferta educațională în acest an fiind de 1100 de locuri. De asemenea, 122 de candidați au depus dosarele pentru concursul de admitere la master, optând pentru unul dintre cele 67 de locuri oferite.

Totodată, la Universitatea de Stat din Moldova, din totalul de 5670 de dosare au fost validate 5430. Potrivit reprezentanților USM, acesta este un număr record de dosare.
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că, la admiterea din acest an, universitățile din Republica Moldova propun în total peste 8 600 de locuri bugetare la licență, la master, la rezidențiat și secundariat clinic.
De menționat că, din numărul total de locuri bugetare, un sfert va fi acordat pentru domeniul științe ale educației, adică peste 2100 de locuri.