Externe

Trupele ucrainene au înaintat până la 40 de kilometri în interiorul Rusiei

Incursiunea armatei ucrainene în Rusia continuă pentru a șasea zi. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Apărării de la Moscova, ucrainenii ar fi ajuns deja la aproximativ 40 de kilometri în interiorul Federației Ruse. Totuși, autoritățile militare ruse spun că au reușit să stopeze avansarea. Dar acest lucru ei l-au mai spus de câteva ori de la începutul incursiunii-fulger. De cealaltă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul a fost „împins pe teritoriul agresorului".

Luptele continuă în regiunea Kursk, iar ucrainenii înaintează pe teritoriul rusesc. Cel puțin 16 oameni au fost răniți în Kursk după căderea resturilor unei rachete ucrainene pe o clădire rezidențială, după ce aceasta a fost doborâtă de apărarea antiaeriană a rușilor, anunță autoritățile locale. Totodată, au apărut imagini cu noi soldați ruși luați prizonieri de către forțele ucrainene, dar nu s-a reușit verificarea informației din surse independente.

Kremlinul a declarat stare de urgență în trei regiuni și suplimentează forțele, retrăgându-le de pe alte fronturi, inclusiv din Africa, precum și evacuează localnicii.

Potrivit imaginilor apărute pe Telegram, forțele ucrainene ocupă o localitate după alta. Pe rețelele sociale au apărut înregistrări video cu luptători ucraineni care spun că se află în localitățile Oleșnea și Goncearovka.

Experții militari consideră că ofensivă a mai încetinit, iar bloggerii ruși anunță despre fortificarea pozițiilor deja ocupate. Potrivit estimărilor unor experți occidentali, zona de luptă din regiunea Kursk ar depăși 650 km² - un teritoriu mult mai mare decât au ocupat rușii în Ucraina în ultimele patru luni.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat pentru prima dată că forțele ucrainene luptă în regiunea Kursk și afirmă că operațiunea face parte din eforturile Kievului de a restabili dreptatea după invazia rusească.

„Am primit mai multe rapoarte de la comandantul-șef Sîrski cu privire la liniile frontului și acțiunile noastre de a împinge războiul pe teritoriul agresorului. Sunt recunoscător fiecărei unități a forțelor de apărare pentru că au asigurat acest lucru. Ucraina demonstrează că poate să restabilească dreptatea și să asigure presiunea necesară asupra agresorului”, a declarat Zelenski.

Această operațiune reprezintă cea mai mare incursiune a Kievului pe teritoriul rus de la începutul războiului. Ministerul rus al Apărării a publicat imagini despre care spune că arată un atac împotriva trupelor ucrainene în regiunea de frontieră. În înregistrarea video se observă vehicule militare și tancuri lovite de artilerie și de avioane de luptă Su-25, dar Associated Press nu a putut verifica în mod independent data și locația filmării. Obiectivele exacte ale operațiunii rămân neclare, dar experții militari consideră că ucrainenii ar avea scopul să atragă rezervele rusești departe de luptele intense din Donbass și să consolideze poziția Kievului în viitoarele negocieri cu Rusia.

Citește mai mult