Social

Zece școli din R. Moldova se vor închide începând cu 1 septembrie, iar alte 13 vor fi reorganizate prin fuziune sau absorbție

Zece instituții de învățământ din Republica Moldova nu își vor mai deschide ușile pentru elevi la 1 septembrie. Alte 13 școli din raioanele Briceni, Căușeni și Ialoveni vor fi reorganizate prin fuziune sau absorbție, conform deciziilor consiliilor raionale.

Cinci din cele 10 instituții închise sunt din raionul Sîngerei. Este vorba despre trei gimnazii: „Mihai Dolgan” din Copăceni, „Țîplești” din Alexăndreni, „Cozești” din Grigorăuca, și două școli primare-grădiniță: „Bobletici” din Coșcodeni, „Alexeuca” din Cotiujenii Mici, arată datele Ministerului Educației, furnizate la solicitarea Teleradio-Moldova.

În raionul Soroca, trei instituții de învățământ vor fi închise: școala primară din Parcani, școala primară din Ocolina și subunitatea Țepilova a Liceului Teoretic „Ion Creangă”. Iar în raionul Florești, vor fi lichidate școala primară din Dumitreni și școala primară din Cenușa.

Infografic Lichidare Instituții de Învățământ

Instituțiile de învățământ lichidate

2
Florești
5
Sîngerei
3
Soroca

Decizia de a închide mai multe școli din raionul Sîngerei a fost luată din cauza numărului mic de elevi, explică Nicolae Melinti, șeful Direcției Învățământ. El precizează că școlile cu mai puțin de 50 de elevi „au un deficit bugetar”, iar costurile pentru a menține aceste instituții deschise sunt mari. „Decizia a fost întâmpinată cu reticență de unii părinți, dar am explicat care sunt cerințele și, în cele din urmă, majoritatea au acceptat. Nu se poate asigura calitatea educației cu doar câțiva elevi în clasă”.

Majoritatea profesorilor din școlile închise vor fi reangajați, după posibilitate și în baza propriilor decizii. Tinerii specialiști vor fi integrați în câmpul muncii. În cazul profesorilor pensionari, contractele vor fi încheiate, dacă vor fi disponibile locuri de muncă, a mai precizat șeful Direcției Învățământ Sîngerei.

Transportul elevilor către noile școli va fi gratuit. Ministerul Educației a precizat că este în proces de achiziționare a 69 de microbuze școlare, care vor fi distribuite treptat în funcție de necesități.

Pe lângă închiderile anunțate, alte 13 școli din țară vor fi reorganizate prin fuziune sau absorbție începând cu noul an școlar. Cele mai multe dintre acestea, 10, sunt în raionul Briceni, iar restul în Ialoveni și Căușeni.

Infografic Reorganizare Instituții de Învățământ

Instituțiile de învățământ reorganizate prin fuziune/absorbție

10
Briceni
1
Căușeni
2
Ialoveni

În anul școlar 2024-2025, un total de 1.074 de instituții de învățământ din Republica Moldova au înmatriculat copii în clasa întâi. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, 29.777 de copii vor păși pentru prima dată pragul școlii, ceea ce reprezintă aproape 90% din numărul planificat.

Citește mai mult