Social

Panouri anti-UE, în mai multe regiuni din R. Moldova. Cernăuțeanu: „Se fac de către și în interesul organizației criminale Șor”

„Gruparea criminală Șor” ar sta în spatele panourilor cu mesaje împotriva Uniunii Europene, care au împânzit străzile din Chișinău, Bălți și Comrat, începând de ieri, 15 august, a declarat pentru „Teleradio-Moldova” șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit lui, doar în municipiul Chișinău au fost identificate și sunt documentate trei persoane care au amplasat aceste panouri. „Continuăm să analizăm imagini video și alte probe pentru a-i identifica pe toți cei care au participat. Cu siguranță, sunt mai mulți”. Printre persoanele implicate se numără și indivizi cu antecedente penale, a mai precizat Cernăuțeanu.

„Ceea ce de fapt era presupus se adeverește. Se fac de către și în interesul organizației criminale Șor și de reprezentanți ai acestora. Este regretabil că sunt atrași tineri în unele circumstanțe și situații, iar în alte situații constatăm că sunt persoane cu diferite antecedente penale care au fost trași anterior la răspundere pentru diferite forme de infracțiune: droguri, jafuri etc. Documentăm toate cazurile, fiecare acțiune în parte, în ce proporție și cât de responsabil este fiecare.”

Afișarea acestor panouri contravine atât Legii cu privire la publicitate, cât și Codului electoral, a precizat vicepreședintele CEC, Pavel Postică, pentru „Teleradio-Moldova”.

„Cert este că campania electorală încă nu a început, doar începând cu data de 20 septembrie 2024 pot fi admise mesajele de agitație electorală, în cazul referendumului republican constituțional, dacă vorbim în speță despre acest exercițiu electoral, și doar exclusiv pentru participanții înregistrați la acest exercițiu”.

Legea cu privire la publicitate prevede că în perioada extraelectorală este interzisă, între altele, publicitatea politică subliminală; înșelătoare; imorală; discriminatorie; sexistă; care poate provoca panică sau instiga la violență. De asemenea, este interzisă publicitatea politică care nu este însoțită de datele de identificare și/sau mijloacele de individualizare ale furnizorului sau difuzorului de publicitate.

Producerea, distribuirea, furnizarea și/sau difuzarea publicității politice care încalcă Legea cu privire la publicitate și Codului electoral se sancționează contravențional. Potrivit Codului contravențional, amenzile variază între 2.000 și 15.000 de lei.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult