Social

Accidentele rutiere fac tot mai multe victime. Poliția înăsprește măsurile de control pentru a responsabiliza șoferii

După tragicul accident de la Strășeni, în care cinci oameni au murit carbonizați, iar cinci copii au fost răniți, poliția a intensificat verificările în trafic, inclusiv pe traseul de la Codreanca. Cu ajutorul dronelor și mașinilor capcană aceștia depistează șoferii care încalcă regulamentul de circulație. Oamenii legii spun că deși numărul accidentelor rutiere nu este în creștere numărul persoanelor decedate și traumatizate este mai mare.

Poliția a organizat astăzi un filtru în apropierea satului Codreanca din raionul Strășeni, acolo unde pe 10 august s-a produs un accident grav soldat cu cinci morți din cauza unei depășiri neregulamentare. Aceștia au vânat cu o dronă șoferii care au făcut depășiri interzise și periculoase.

În aproape două ore, polițiștii au întocmit peste zece procese-verbale. Chiar dacă în ultima perioadă se produc tot mai multe accidente rutiere, șoferii spun că motivul încălcării este graba.

„Ați făcut o depășire neregulamentară? - Da, neregulamentară. - De ce? Cum s-a întâmplat? - Ne grăbim la aeroport”;

„Sincer, și mă grăbesc, și nu neg că am încălcat. Mi se pare că puțin la etapa de depășire am încălcat linia continuă. Îmi asum contravenția. Mă strădui să nu încalc. Unele încălcări pe care le-am avut până acum erau legate de parcarea neautorizată”;

„Așa s-a întâmplat. Am făcut depășirea unei mașini în loc interzis”, au spus șoferii.

În această perioadă, oamenii legii au intensificat activitățile de patrulare. Potrivit statisticilor, vara se produc cele mai multe accidente rutiere. Principalele cauze sunt viteza, consumul de alcool sau neacordarea priorității pietonilor.

„Am început documentarea celor ce se încadrează în depășiri neregulamentare, inclusiv, cu utilizarea dronei. La fel, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, colegii lucrează la depistarea cazurilor de depășire a limitei de viteză, inclusiv cu utilizarea mașinilor capcană. Cauza principală rămâne a fi viteza. Aici vorbim de depășirea limitei de viteză, fiind neadaptarea la condițiile rutiere, condițiile meteo. Pe locul doi se situează accidentele rutiere cu implicarea pietonilor și aici vorbim despre traversarea neregulamentară de către pietoni”, a declarat Pavel Apostol, șeful secției evidență INSP.

În prima jumătate a acestui an, s-au produs peste o mie de accidente rutiere. Acestea s-au soldat cu 1300 de persoane traumatizate și 111 decedate. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul celor care și-au pierdut viața a crescut cu aproape zece procente.

Citește mai mult