Social

Biologii nu exclud că în Republica Moldova ar fi existat decese cauzate de virusul West Nile

Tot mai multe persoane susțin că, în această perioadă, mai mult decât în anii trecuți, suferă din cauza diferitelor insecte, precum tânțarul tigrul asiatic și flebotomii, au precizat pentru Radio Moldova reprezentanții Institutului de Zoologie. Biologii nu exclud că în țara noastră ar fi existat și decese cauzate de virusul West Nile. Oamenii spun că simt că țânțarii au devenit mai agresivi, iar mușcătura lor provoacă inclusiv înroșirea vizibilă a pielii. O altă problemă este înmulțirea flebotomilor, care pot provoca mâncărime și orbirea pacienților.

Oamenii de la sate spun că noaptea nu pot ieși afară și folosesc diverse unguente pentru a se proteja de insecte.

"Am auzit de la cunoscuți că țânțarii sunt mai agresivi";

"Seara, când sunt țânțari, stăm mai mult în casă";

"Țânțarii aceștia sunt negri și vărgați. De la înțepătura lor se umflă mâna, ei sunt mai răi ca ceilalți";

"În acest an, sunt foarte mulți țânțari. Noi locuim în sat, seara nu putem sta afară. De la înțepătura lor se umflă pielea, unul din membrii familiei a făcut o alergie severă".

Țânțarul tigrul asiatic care poate transmite omului boli virale deosebit de grave, precum: virusurile Zika și West Nile, a fost identificat în toate regiunile țării în anul 2020, a declarat pentru Radio Moldova șefa Laboratorului de Entomologie, Galina Bușmachiu. Potrivit doctorului habilitat în biologie, acest tip de insecte s-a înmulțit pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii ani.

Nici nu am dubii că cineva de la noi din țară a decedat din cauza virusului West Nile. Cei mai mulți țânțari tigrii asiatici se află în partea de sud a țării. Aceste insecte au venit prin diverse colete transmise din Africa.

Galina Bușmachiu a mai subliniat că înțepăturile flebotomilor se manifestă prin mâncărimi severe, cucuie sub piele și orbirea pacientului.

Precizăm că, marți, 20 august, în România a fost înregistrat primul deces din cauza virusului West Nile din acest sezon. Este vorba despre un pacient de 83 de ani din Suceava. Alți doi cetățeni români au fost internați în spital, cu același diagnostic.

Potrivit ANSP, în ultimul deceniu, în Republica Moldova au fost înregistrate patru cazuri de import de febră Denga și un caz de infecție cu virusul West Nile, în anul 2019.

Serafim Gangan

Serafim Gangan

Autor

Citește mai mult