Expoziția „Petrykivka” la Chișinău: O incursiune în stilul de pictură decorativă ucraineană
Este parte a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO și reprezintă harul și spiritul poporului ucrainean. Vorbim despre stilul de pictură decorativă ucraineană „Petrykivka", care poate fi admirat în premieră la Muzeul de Istorie a orașului Chișinău. Evenimentul este consacrat Zilei Independenței Ucrainei.
Păsări cu chip de fete frumoase din basmele ucrainene, flori, case și multe elemente ale culturii tradiționale pot fi văzute în planșele expuse.
„Este o artă populară care se numește Petrykivka, provenită din satul Petrykivka. Se spune că oamenii pe atunci pictau sobele, pereții, a apărut în secolul al 18-lea. Aici avem un moment de Crăciun, fetele îmbrăcate tradițional cu coronițele lor toate sunt dantelate și colorate - roșu, verde, alb, o frumusețe”, a spus Liubov Coșman, muzeografă.
Apărut în secolul al 18-lea din dorința oamenilor din satul Petrykivka de a decora pereții caselor și obiectele de uz casnic, stilul de pictură decorativă cu același nume are continuitate și se dezvoltă ca artă modernă. Inspirați din frumusețea și originalitatea lucrărilor din străbuni, artiștii contemporani le îmbogățesc cu noile lor viziuni.
„Ministerul Culturii din Ucraina a trecut această artă în patrimoniul imaterial al Ucrainei, iar în 2013, această artă este înscrisă în lista UNESCO”, a subliniat Liubov Coșman.
Expoziția „Petrykivka” a fost organizată de Ambasada Ucrainei în Republica Moldova în parteneriat cu Muzeul de Istorie a orașului Chișinău.