Politic

Serebrian: Procesul de reintegrare a regiunii transnistrene avansează, dar e nevoie de eforturi suplimentare

Reintegrarea socială și economică a regiunii transnistrene a cunoscut o accelerare semnificativă în ultimii doi ani, însă autoritățile de la Chișinău recunosc că sunt necesare eforturi suplimentare pentru a atinge obiectivele stabilite. Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a menționat într-un interviu pentru Radio Moldova că, deși s-au înregistrat progrese, există încă loc de îmbunătățire, iar planurile pentru anii următori vizează intensificarea procesului de reintegrare.

„Social și economic, în ultimii doi ani, s-a produs o mișcare importantă înainte, dar desigur că nu suntem satisfăcuți cu ce s-a făcut către acest moment. Vom încerca să accelerăm pe cât e posibil mersul lucrurilor în anii care vin”, a declarat Serebrian.

Contextul geopolitic, marcat de războiul din Ucraina, a creat, paradoxal, oportunități pentru Republica Moldova, cum ar fi obținerea statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, și a impulsionat procesul de reintegrare a regiunii transnistrene. Serebrian a evidențiat schimbările majore din cadrul negocierilor, care au trecut de la o agendă politică la una axată pe probleme sociale și economice.

„În momentul de față, noi suntem cei care controlăm în totalitate accesul bunurilor, persoanelor, tranzitul spre regiunea transnistreană. Deci, fără îndoială, 5+2 nu mai funcționează, 1+1 funcționează la alte turații. S-a schimbat agenda. Agenda a devenit de la una prea politică la una mai curând axată pe subiecte sociale și economice. Așa cum am spus în repetate rânduri, pentru noi este importantă reintegrarea țării la nivel social și economic, după care, fără îndoială, va urma și reintegrarea politică”, a adăugat vicepremierul.

Menționăm că, în ultimele luni, procesul de reintegrare a regiunii transnistrene a fost marcat de o serie de evoluții semnificative. Chișinăul a adoptat o nouă strategie pentru a controla comerțul și fluxul de bunuri către regiune, eliminând privilegii vamale.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult