Social

Trei sate din raionul Fălești încep procesul de fuzionare voluntară

Încă trei sate din Republica Moldova încep procesul de fuzionare voluntară, primele de altfel din zona de nord a țării. Vorbim despre localitățile Hâncești, Călinești și Chetriș din raionul Fălești. Procesul ar presupune că din 2025, dacă întrunesc toate condițiile, satele vor fi gestionate printr-o singură primărie și vor avea un singur edil. Localnicii spun la unison că doresc unificarea celor trei sate care au o istorie comună și așteaptă ca această schimbare să le aducă o viață mai bună.

„Cei din Hâncești au părerea lor, Chetrișul cu părerile lor, fiecare e diferit, dar unde sunt mai mulți puterea crește”;

„Părerea mea este ca să ne unim, să fim într-o primărie, cum am fost mai înainte”;

„Da, să se unească și să trăiască cum au trăit. Erau trei sate la un loc, o primărie și trăiau așa, dar acum se mănâncă”, spun oamenii.

La nici 20 de metri de Hâncești începe localitatea Călinești. Localnicii spun că acest drum ar fi hotarul dintre cele două sate. Valentina Marcu se consideră locuitoare a ambelor localități.

„La evidență sunt la Hâncești, dar casa este pe teritoriul Călineștiului. Trebuie să ne unim, am fost uniți, de când mă știu, sunt locuitoare a satului. Am fost Hâncești, Chetriș, Călinești și am trăit bine”, a menționat Valentina Marcu din Călinești.

Și Vasile Gherman, locuitor al satului Călinești, spune că de când se știe satele au fost unite prin oameni.

„Când s-au despărțit, le-a părut că o să fie mai bine. S-a retras mai întâi Hânceștiul și Chetrișul, apoi au văzut că e imposibil cu veniturile pe care le are un sat micuț, nu poți face nici activități. Acum majoritatea sunt pentru ca satele să fie împreună. Lumea este pentru, când o să fim mai mulți, o să fie mai bine”, afirmă Vasile Gherman din Călinești.

Locuitorii celor trei sate speră că amalgamarea ar rezolva problema lipsei apei în fiecare casă. În urmă cu 12 ani, Ala Spătaru și-a instalat un robinet în grădină. Femeia spune că nici până în ziua de astăzi nu a mai curs apă din el.

„Era apă în fântâni, dar acum au secat, aproape toate fântânile au secat în sat. Noi ne ducem în satul vecin după apă, punem în căruță sticle și aducem apă pentru două-trei săptămâni, aducem în sticle apă. Dacă suntem la serviciu, seara nu putem să ne ducem că acolo stau la rând ca la magazin pentru pâine”, povestește Ala Spătaru, locuitoare din Călinești.

Și alți localnici spun că aprovizionarea cu apă este pentru ei problema numărul unu: „Apa aceasta e secată, iată și eu umblu cu căldarea în mână și nici nu știu în care parte să o apuc”. „Apă nu a fost două săptămâni. Am fântână în ogradă și e înnămolită și umblăm la vecină cu o căldare, scoatem așa cu mâl”, mărturisesc oamenii.

Inițiativa de unificare a localităților vine de la primarul satului Călinești, Ala Procopciuc. Potrivit ei, în anul 2003 satele s-au separat, iar de atunci totul a fost pus pe pauză, întâi de toate, din cauză că numărul mic de locuitori este o barieră pentru investiții în comunitățile locale.

„Noi cu bugetele noastre austere nu puteam să modernizăm drumuri, nu putem să modernizăm clădirile instituțiilor. În urma aderării R. Moldova la Uniunea Europeană vom avea multe fonduri pe care nu le vom putea absorbi din cauza că nu avem numărul necesar de populație. Noi chiar am putea, trei sate, economic împreună să ne dezvoltăm”, a declarat Ala Procopciuc.

Ala Procopciuc mai spune că, în primăvara anului 2025, în cele trei localități ar urma să aibă loc alegerea noului primar. Mai mult, amalgamarea va veni și cu un nou nume al primăriei, Primăria comunei Călinești cu satele Hâncești și Chetriș.

Până acum, procesul de fuzionare benevolă a fost inițiat de către satul Floreni din raionul Anenii Noi, care tinde să fie parte a orașului Sângera, municipiul Chișinău. Anterior, premierul Dorin Recean a declarat că alte patru localități din raionul Anenii Noi fac parte dintr-un mare proiect de amalgamare voluntară. Este vorba despre satele Gura Bâcului, Telița, Calfa și Roșcani.

Citește mai mult