Electorala

Actualitatea electorală: Încă un candidat intră în cursa pentru prezidențiale, iar două partide și un bloc electoral vor participa la referendum

Încă un candidat intră în cursa pentru prezidențiale, iar altul – a depus semnăturile pentru a fi înregistrat. Între timp, la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană vor participa încă două partide politice și un bloc electoral. Decizii în acest sens au fost luate de Comisia Electorală, pe 12 septembrie.


Maia Sandu intră în cursa pentru prezidențiale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat-o pe Maia Sandu în calitate de candidată la funcția de președinte, desemnată de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). La fel, a fost înregistrat simbolul electoral al Maiei Sandu, care va fi imprimat în buletinul de vot.

Amintim că Sandu a prezentat listele de subscripție pe 6 septembrie pentru a putea fi înregistrată în calitate de candidată la alegerile prezidențiale din toamnă.

Până azi, CEC a înregistrat un singur candidat la scrutinul prezidențial. Este vorba despre candidatul desemnat de PSRM, Alexandr Stoianoglo, care a fost înregistrat pe 2 septembrie.


Trei de „DA” pentru referendum

Două partide politice și un grup electoral vor participa la referendumul din 20 octombrie. Acestea au fost înregistrate astăzi de CEC, cu opțiunea „DA”.

Este vorba despre: Partidul Politic „Coaliția pentru Unitate și Bunăstare”, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și Blocul electoral „ÎMPREUNĂ”.

În total, până în prezent, nouă formațiuni politice au fost înregistrate în calitate de participante la plebiscit.

Amintim că termenul-limită pentru depunerea cererilor de înregistrare în calitate de participant la referendum este 20 septembrie 2024.


Grupul de inițiativă care îl susține pe Usatîi a depus listele de subscripție la CEC

Grupul de inițiativă în susținerea lui Renato Usatîi, desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru” la funcția de președinte al țării, a depus documentele și listele de subscripție la CEC. Usatîi a anunțat că a reușit să colecteze, în total, 27.300 de semnături.

Autoritatea electorală are șapte zile la dispoziție pentru a verifica semnăturile și a decide înscrierea lui Renato Usatîi în calitate de candidat.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult