Social

Răgaz de șase luni pentru agricultorii afectați de secetă, la plata datoriilor acumulate față de creditori. Legea, votată în Parlament

Parlamentul a votat astăzi în lectură finală o lege specială pentru sprijinirea fermierilor afectați de secetă, care va permite un răgaz pentru restructurarea datoriilor. Aceste schimbări vor permite fermierilor să ceară creditorilor, pe un termen de șase luni, amânarea obligației de plată a datoriilor restante acumulate, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor.

„Acest proiect de lege are această menire – oprirea executărilor astăzi, a penalităților, pentru că noi înțelegem că la fiecare contract de credit neonorat vin și penalități. Deci, se opresc toate penalitățile, toate executările silite. Totul se stopează, din acest moment. Pe această cale vă spun că nu există agricultor care nu dorește să achite sau să își onoreze obligațiile sale, dar pentru mine contează să se creeze o atmosferă calmă, ca agricultorul ulterior cu creditorii săi să se așeze la masă, să facă un plan de închidere a datoriilor”.

Deputatul neafiliat Vasile Bolea a declarat că aceste măsuri nu ar fi suficiente pentru agricultori.

„Din punctul meu de vedere, acest proiect de lege nu rezolvă situația absolut deloc. Astăzi avem în Codul civil, la care faceți derogare, prevederi referitor la forța majoră, unde agricultorii noștri care au nimerit în acea situație de forță majoră, pot să beneficieze de mecanismele despre care ați vorbit. Să mai adoptăm încă o lege eu cred că nu este sens. Or aceste șase luni nu o să îi ajute, deoarece agricultorul o să fie executat acum de către creditor sau o să fie executat în luna ianuarie-februarie, când trebuie să se gândească la noul sezon agricol”.

În replică, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, a precizat că instituția este în căutate și de alte măsuri de finanțare a fermierilor.

„Am informat toate instituțiile internaționale pentru a identifica și alte resurse financiare: motorină sau ajutor, pentru că această lege care va fi votată ne va permite ulterior, inclusiv luni, când voi merge la Bruxelles, să cerem suport financiar pentru a soluționa problemele agricultorilor în măsură mult mai mare. Noi suntem conștienți de faptul că este nevoie de mai mult, dar bugetul Republicii Moldova la această etapă își permite această sumă, dar asta nu înseamnă că noi nu suntem în căutare de alte surse financiare”.

Potrivit datelor actualizate ale Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, în acest an, 170 de mii de hectare de terenuri agricole au fost afectate de secetă în proporție de 60-100%.

Ploile, grindina și vântul puternic au afectat peste 7.200 de hectare, dintre care o mie de hectare au fost distruse în proporție de 81-100%.

Citește mai mult