Sport

Turneu de Crăciun, organizat de Zimbru Chișinău

Premieră în fotbalul moldovenesc. Pentru prima dată, un club profesionist, și anume Zimbru Chișinău, a organizat un turneu pentru echipele de amatori. La ediția inaugurată a competiției „Zimbru Christmas Cup” au participat 7 echipe de băieți și una de fete. Participanților nu le-a fost frică de temperaturile joase, ei fiind încântați să joace fotbal înainte de Crăciun.

"Sunt obișnuit cu astfel de timp. La școală jucăm fotbal afară și nu este nici o problemă." a spus unul dintre micii fotbaliști.

"Este o idee bună. Urmează vacanța, iar înainte de aceasta, jucăm fotbal." a afirmat un alt jucător.

Clubul Zimbru a fost reprezentat la turneu de echipa feminină de junioare "sub 14 ani". Fetele au jucat de la egal la egal cu băieții.

"Nu este greu, am mai jucat cu băieții. Cred că este un turneu oportun. Mi se pare interesant faptul că sunt echipe din toată țara și facem cunoștință cu oameni noi." a spus una dintre fotbaliste.

Și în echipa Liceului Teoretic Mihai Eminescu din satul Sipoteni a jucat o fată - Elena Trifan.

"Este greu, dar și interesant. Mi se pare WOW ca o fată să facă parte dintr-o echipă de băieți." a afirmat Elena Trifan.

"Noi încercăm să promovăm principiul că fotbalul este pentru toți. Încercăm să rupem anumite stereotipuri și să integrăm fetele într-o echipă de băieți." a declarat antrenorul Dumitru Copetinschi.

Prima câștigătoare a turneului "Zimbru Christmas Cup" a devenit echipa filialei Lumina a Liceului Teoretic Orizont din capitală. Pe locul doi s-a clasat echipa Liceului Teoretic Mihai Eminescu din satul Sipoteni, iar pe locul 3 - echipa Liceului Teoretic Mihai Viteazul din Chișinău.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult