Internațional

Germania a început să controleze toate frontierele sale terestre

De astăzi, în Germania intră în vigoare controale temporare la toate frontierele terestre. Măsura prin care Berlinul ar vrea să reducă imigrația ilegală va fi în vigoare șase luni și vizează în principal frontierele terestre cu Franța, Danemarca, Belgia, Olanda și Luxemburg. Intrările din Austria, Polonia, Cehia și Elveția sunt deja sub control.

Orice persoană care trece frontiera poate fi oprită și controlată de poliția federală. Este vorba despre controale punctuale, care pot apărea în orice regiune de frontieră și la orice oră.

Multe țări vecine, în special Polonia, au criticat reimpunerea controalelor la granițe în spațiului Schengen.

Germania a aplicat această măsură după înfrângerile suferite de partidele de la guvernare în fața extremei drepte la alegerile din landurile Saxonia și Turingia.

Citește mai mult