Politic

Premierul Dorin Recean, despre propunerea de demitere a șefului Statului Major: „E o practică normală”

Premierul Dorin Recean a comentat propunerea de demitere șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Eduard Ohladciuc, calificând-o drept o procedură obișnuită. „E o practică normală, acestuia i-a expirat contractul și trebuie să vină o altă persoană”, a declarat Recean, într-un interviu pentru Moldova 1.

Totodată, Ministerul Apărării a precizat același lucru pe pagina de Facebook:

„În legătură cu înaintarea propunerii Guvernului de demitere a generalului de brigadă Eduard Ohladciuc din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale, acțiunea are loc în legătură cu expirarea contractului de îndeplinire a serviciului militar al acestuia”.

Interviul integral cu premierul Dorin Recean îl puteți urmări AICI.

Demisia lui Ohladciuc a fost propusă în cadrul ședinței de miercuri, 18 septembrie, a Cabinetului de miniștri, iar decizia finală urmează să fie luată de președinta Maia Sandu.

Citește mai mult