Politic

Vicepremierul Mihai Popșoi va reprezenta Republica Moldova la cea de-a 79-a sesiune a Adunării Generale a ONU

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, va participa, în perioada 23-27 septembrie, la cea de-a 79-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, la New York.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, în cadrul reuniunii, Mihai Popșoi va participa la o serie de reuniuni multilaterale tematice, între care segmentul plenar al Summitului Viitorului, Dialogul interactiv privind consolidarea multilateralismului pentru pacea și securitatea internațională, reuniunile la nivel înalt pentru abordarea amenințărilor existențiale pe care le reprezintă ridicarea nivelului mării și privind rezistența antimicrobiană, dar și alte evenimente colaterale.

De asemenea, șeful diplomației de la Chișinău va avea întrevederi bilaterale cu omologi din diverse regiuni ale globului, șefi ai entităților specializate ale ONU, organizații regionale și exponenți ai organizațiilor neguvernamentale internaționale.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite este cea mai importantă reuniune a ONU, în cadrul căreia liderii mondiali supun dezbaterilor diverse provocări cu care se confruntă comunitatea internațională și trasează prioritățile pe agendă organizației. În fiecare an, șefi de stat și de guvern sau miniștri ai afacerilor externe reprezintă statele membre în cadrul sesiunilor Adunării Generale a ONU și la alte evenimente mandatate de către Secretarul general sau statele membre ale ONU.

Menționăm că și anul trecut, la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, a participat o delegație din R. Moldova, în frunte cu președinta Maia Sandu. Delegația țării noastre a vorbit despre impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra regiunii, contribuția țării noastre la stabilitatea regională și agenda de reforme în drumul nostru ireversibil spre Uniunea Europeană.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult