Internațional

Ninsori puternice și rare blochează Africa de Sud: o persoană a decedat

Africa de Sud se confruntă cu ninsori extrem de rare și intense, care au paralizat traficul pe unele dintre principalele drumuri din estul țării. Cea mai grav afectată este ruta N3, care leagă Johannesburg de Durban, unde un tronson de 30 de kilometri a rămas blocat timp de aproape două zile din cauza viscolului puternic.

AFP
Sursa: AFP

Din nefericire, o femeie de 39 de ani a decedat din cauza hipotermiei, după ce a rămas blocată toată noaptea într-un microbuz prins în ninsoare, în apropiere de Mooiplaas, la 430 de kilometri de Johannesburg. Ea a fost transportată la spital, dar, din nefericire, nu a putut fi salvată​.

Operațiunile de salvare s-au desfășurat în condiții foarte dificile, în special în zona Pasului Van Reenen din Munții Drakensberg, unde vehiculele abandonate au împiedicat echipele de intervenție să ajungă la persoanele încă blocate. Autoritățile au avertizat că numărul exact al vehiculelor și persoanelor afectate nu este încă cunoscut.

Această furtună de zăpadă este una dintre cele mai severe înregistrate în Africa de Sud, o țară unde astfel de fenomene meteorologice sunt extrem de rare, cu unele rapoarte neconfirmate indicând zăpezi de până la doi metri în anumite zone.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult