Internațional

Biden a anunțat un ajutor de aproape 8 miliarde de dolari pentru Ucraina, înainte de întâlnirea cu Zelenski

Înainte de întâlnirea la Casa Albă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele american Joe Biden a anunțat un ajutor de aproape 8 miliarde de dolari pentru Kiev - bani care vor fi alocați până la încheierea mandatului său, în ianuarie 2025.

Cea mai mare parte a sumei - 5,5 miliarde de dolari - va fi alocată înainte de închiderea, la 1 octombrie, a anului fiscal din Statele Unite, când expiră autoritatea de finanțare. Alte 2,4 miliarde sunt prevăzute în Inițiativa de Asistență pentru Securitatea Ucrainei, care permite guvernului de la Washington să achiziționeze armament pentru Ucraina, în loc de a-l scoate din stocurile existente ale armatei americane.

Ajutorul include prima livrare a unei bombe teleghidate de precizie, cu planare, numită Joint Standoff Weapon. Cu o rază de acțiune de până la 130 km, arma acționată de la o distanță sigură conferă Ucrainei un plus de mijloace de a lovi forțele ruse. Bomba poate fi lansată din avioane de vânătoare.

Un oficial american a afirmat că Biden nu va anunța, însă, și dacă Washingtonul permite Kievului să folosească armele cu rază lungă de acțiune, furnizate de Statele Unite și pentru a lovi ținte, adânc, în interiorul Federației Ruse.

Ucraina va beneficia de apărare antiaeriană suplimentară, sisteme aeriene fără pilot și muniții aer-sol. Pentagonul va moderniza și furniza încă o baterie de rachete Patriot și mai multe rachete pentru aceasta.

Președintele Biden a ordonat de asemenea Pentagonului să extindă instruirea piloților ucraineni pe avioane F-16, inclusiv prin asistență pentru pregătirea anul viitor a încă 18 piloți.

Citește mai mult