Social

Trei bărbați au fost reținuți, după ce ar fi furat arbori decorativi din centrul capitalei

Trei bărbați cu vârstele între 18 și 36 de ani au fost reținuți după ce ar fi furat arbori decorativi din centrul capitalei. Suspecții, originari din Hîncești, Călărași și Chișinău, au sustras plantele în valoare de 21 de mii de lei, ca ulterior să obțină un profit din vânzarea lor.

captură video
Sursa: captură video

Plantele furate au fost depistate la domiciliul unuia dintre bănuiți, iar în urma perchezițiilor, oamenii legii au găsit și o pungă cu droguri.

Potrivit poliției, bărbații nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru furt și circulație ilegală a drogurilor. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă până la patru ani de detenție sau amendă de până la 67 de mii de lei.

Citește mai mult