Justiție

Dosarul dezordinilor în masă orchestrate de gruparea Șor: șapte bărbați, condamnați la închisoare

Cei șapte bărbați reținuți în anul 2023 pentru pregătirea dezordinilor în masă – acțiuni puse la cale de oligarhul fugar Ilan Șor – au fost condamnați la închisoare. Judecătorii le-au dictat pedepse de la 3 ani până la 3,5 ani, cu ispășire în penitenciar cu regim semiînchis. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, astăzi, 30 septembrie.

Procurorii anunță că grupul criminal, al cărui obiectiv a fost să declanșeze și să participe la dezordinile în masă în Piața Marii Adunări Naționale, inclusiv cu pichetarea sediilor Președinției, Parlamentului, MAI și al Companiei Publice „Teleradio-Moldova”, a fost creat în perioada anului 2022 – martie 2023.

Oamenii legii au stabilit că în grup au fost atrași cetățeni ai Republicii Moldova, care au fost recunoscuți vinovați prin decizia de azi a Judecătoriei Chișinău, precum și alte persoane care se află în curs de identificare. Aceștia ar fi identificat, instigat prin promisiunea oferirii unor remunerări, precum și ar fi transportat în mun. Chișinău mai mulți bărbați, în special tineri cu o constituție atletică, printre care și anterior condamnați, care, contra remunerării în prealabil promise, erau dispuși să inițieze altercații fizice cu reprezentanții autorităților care aveau menirea de a asigura ordinea publică.

Procurorii au stabilit că persoanele recrutate au fost instruite să acționeze violent împotriva reprezentanților autorităților în timpul manifestației stradale. Acțiunile erau preconizate pentru ziua de 12 martie 2023, însă nu au mai avut loc după ce unii organizatori au fost reținuți în seara zilei de 11 spre 12 martie.

Cauza s-a aflat în examinare la Judecătoria Chișinău din data de 20 aprilie 2023 până la 30 septembrie 2024, în perioada de referință fiind desfășurate 44 de ședințe de judecată. Inculpații nu își recunosc vina.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Precizăm că orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult