Atac sângeros în Herson: șapte persoane și-au pierdut viața în urma unui bombardament asupra unei piețe
Șapte civili au fost uciși și alte trei persoane au fost rănite în urma unui atac cu artilerie grea asupra unei piețe din orașului Herson, în dimineața zilei de marți. Potrivit procuraturii regionale, printre victime se numără trei femei și patru bărbați care se aflau la cumpărături în piața centrală a orașului, notează BBC.
Atacul a avut loc în jurul orei 9:00, iar loviturile au vizat zonele comerciale și o stație de transport public din apropiere. Potrivit autorităților locale, bombardamentul a fost efectuat, cel mai probabil, de trupele rusești aflate pe malul opus al râului Nipru, care separă zona controlată de Ucraina de teritoriul ocupat de forțele ruse.
Orașul Herson, eliberat de forțele ucrainene în toamna anului 2022, rămâne un punct de conflict activ, aflat frecvent sub tiruri de artilerie din partea trupelor rusești. Autoritățile din regiune continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele atacului și impactul acestuia asupra comunității locale.
Tot în această noapte, în regiunea Kiev și în alte zone ale Ucrainei, au fost activate sistemele de apărare aeriană din cauza unui atac cu drone lansat de forțele ruse. Administrația militară a cerut populației să rămână în adăposturi până la finalizarea alertei. Atacurile au fost confirmate și în regiunile Cerkasî, Poltava și Kirovohrad.
În același timp, regiunea Sumî a fost intens bombardată, fiind înregistrate aproape 100 de atacuri, care au provocat 183 de explozii în mai multe localități. Două persoane au fost rănite în urma bombardamentelor, un civil fiind lovit de o bombă ghidată în comunitatea Esman, iar altul a fost rănit de un atac cu dronă în Gluhiv.