Referendumul privind aderarea la UE a Republicii Moldova: Provocări și riscuri în fața influenței Federației Ruse
La 14 ani distanță, Republica Moldova organizează un nou referendum. De această dată - un referendum constituțional, la care cetățenii vor fi așteptați la urnele de vot pentru a-și exprima opinia cu privire la aderarea țării la Uniunea Europeană. Experții subliniază importanța participării active a cetățenilor pentru validarea plebiscitului, or, potrivit lor, un rezultat modest ar putea fi folosit de Rusia pentru a submina și sabota procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Opinii în acest sens au fost publicate în cel mai recent Newsletter al Asociației pentru Politică Externă.
„Orice scor mic va fi folosit de Rusia pentru a dinamita ideea de Uniune Europeană, chiar dacă în plan juridic acest referendum nu este unul crucial pentru parcursul european al Republicii Moldova. În niciun caz nevalidarea sau validarea sa cu un scor mic nu va duce automat la abandonarea drumului european pentru Republica Moldova. Uniunea Europeană înțelege foarte bine reziliența slabă a Republicii Moldova la războiul hibrid al Rusiei contra Republicii Moldova”, susține jurnalistul Mădălin Necșuțu.
Un vot negativ este puțin probabil, declară directorul WatchDog, Valeriu Pașa, chiar și pe fondul în care partidele controlate de Federația Rusă promovează boicotarea participării la referendum. Expertul vorbește, însă, despre riscul prezenței relativ scăzute la vot în raport cu „numărul exagerat de mare de alegători înscriși pe liste”.
„În realitate, numărul real de alegători este mult mai mic, poate cu 40% mai mic, decât numărul de alegători înscriși în liste. În aceste condiții, chiar dacă referendumul va fi validat, se creează o oportunitate pentru propaganda Kremlinului să insinueze, după referendum, că au participat puțini oameni și că acesta nu are legitimitate. Există un risc pe care trebuie să-l abordăm, va trebui să lucrăm mult și să explicăm cetățenilor care este realitatea.”
Kremlinul și politicienii apropiați acestuia vor intensifica, în această perioadă, narațiunile false menite să creeze panică în rândul cetățenilor, avertizează directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), Vadim Pistrinciuc.
„Se bagă foarte mulți bani în astfel de campanii de răspândire a falsurilor. Sunt sume colosale care sunt aruncate în joc, în comparație cu dimensiunile Republicii Moldova, tocmai pentru a modifica comportamentul oamenilor. Pentru a-i speria pe unii sau pentru a gestiona unele provocări. În sudul țării, observăm că guvernatoarea UTA Găgăuzia, care reprezintă conglomeratul acestor partide ale lui Ilan Șor, face foarte des declarații toxice pentru pacea interetnică.”
Prin votul exprimat pe 20 octombrie, cetățenii vor oferi autorităților, susține directoarea Experts for Security and Global Affairs (ESGA), Angela Grămadă, „resursele interne necesare pentru a lupta cu forțele externe care doresc deturnarea parcursului european”.
Alegerile prezidențiale vor avea loc pe data 20 octombrie, în aceeași zi cu referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Comisia Electorală Centrală a înregistrat 11 candidați în cursa electorală. CEC a aprobat modelul buletinului de vot pentru prezidențialele din 20 octombrie.