Internațional

Iranul pune capăt atacului asupra Israelului, dar promite represalii în cazul unor noi provocări

Iranul a declarat miercuri dimineață că atacul său cu rachete asupra Israelului s-a încheiat, dar a avertizat că va răspunde „mai puternic și mai devastator” dacă Israelul continuă agresiunile. În același timp, SUA și Israelul au promis să ia măsuri împotriva Teheranului, amplificând temerile că actualul conflict ar putea degenera într-un război regional, notează Reuters.

Reuters / Proiectile sunt văzute pe cer după ce Iranul a lansat o salvă de rachete balistice, pe fondul ostilităților transfrontaliere dintre Hezbollah și Israel, văzute din Tel Aviv, Israel, 1 octombrie 2024
Sursa: Reuters / Proiectile sunt văzute pe cer după ce Iranul a lansat o salvă de rachete balistice, pe fondul ostilităților transfrontaliere dintre Hezbollah și Israel, văzute din Tel Aviv, Israel, 1 octombrie 2024

Washingtonul a subliniat că va colabora cu Israelul pentru a impune „consecințe severe” Iranului, după ce Tel Avivul a raportat că a fost vizat de peste 180 de rachete balistice marți seară. Consiliul de Securitate al ONU a convocat o reuniune de urgență pentru a discuta situația din Orientul Mijlociu, iar Uniunea Europeană a cerut un armistițiu imediat.

„Acțiunea noastră s-a încheiat, cu excepția cazului în care regimul israelian decide să invite la noi represalii”, a scris ministrul iranian de externe Abbas Araqchi. În replică, premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis că Iranul va plăti pentru atacul lansat: „Iranul a comis o mare greșeală în această noapte – și va suporta consecințele”.

Lovituri aeriene asupra Hezbollah în Beirut

Ca răspuns, Israelul a lansat miercuri dimineață o nouă serie de bombardamente asupra suburbiei sudice a Beirutului, un bastion al grupării Hezbollah, susținută de Iran, executând cel puțin 12 lovituri aeriene.

Atacul Iranului a fost cel mai amplu împotriva Israelului până în prezent. Rachetele au lovit mai multe ținte, inclusiv în Ierusalim și Valea Iordanului, forțând întreaga populație să se adăpostească în buncăre. Deși nu au fost raportate victime în Israel, un bărbat a fost ucis în Cisiordania ocupată, potrivit autorităților locale.

Teheranul a susținut că ofensiva sa a fost defensivă, având ca scop exclusiv baze militare israeliene. Forțele iraniene au folosit pentru prima dată rachete hipersonice Fattah, iar Gardienii Revoluției au declarat că 90% din acestea și-au atins țintele. Israelul a activat sistemele de apărare aeriană, majoritatea rachetelor fiind interceptate.

Reacțiile internaționale nu au întârziat să apară. SUA și-au reafirmat sprijinul total pentru Israel, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron a cerut încetarea ostilităților, condamnând atacurile iraniene. Uniunea Europeană, prin vocea lui Josep Borrell, a cerut un armistițiu imediat, avertizând că „spirala atacurilor și represaliilor riscă să scape de sub control”.

În aproape un an de lupte transfrontaliere, aproape 1.900 de persoane au fost ucise și peste 9.000 rănite în Liban, majoritatea în ultimele două săptămâni, conform statisticilor guvernului libanez.

Precizăm că în legătură cu situația tensionată din Liban, la Ambasada Republicii Moldova în Republica Libaneză, cu reședința la Ankara, au parvenit recent și parvin în continuare mai multe cereri din partea cetățenilor moldoveni, care locuiesc acolo, solicitând ajutor în evacuarea lor din Liban.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult