Social

Unsprezece cetățeni ai Republicii Moldova au fost evacuați din Liban, în urma intensificării conflictului cu Israelul

Unsprezece cetățeni ai Republicii Moldova, printre ei mame cu copii, au fost evacuați din Liban, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu. Aceștia se află în prezent în siguranță, în Polonia, a dat asigurări ministrul de Externe, Mihai Popșoi. Conaționalii noștri urmează să fie repatriați în Republica Moldova în cursul zilei de mâine, a precizat oficialul.

„Republica Moldova are grijă de cetățenii săi și nu îi va lăsa niciodată în primejdie. Acești cetățeni, 11 la număr, mame cu copii, sunt în siguranță în Polonia, iar mâine dimineață urmează să vină acasă, în Republica Moldova.”

Șeful diplomației de la Chișinău a precizat că operațiunea de evacuare a fost facilitată de partenerii de la Kiev, care au oferit un avion pentru evacuarea cetățenilor ucraineni, moldoveni, dar și alte naționalități. Ministrul a mulțumit, de asemenea, Organizației Internaționale a Migrației, care a coordonat procesul de tranzit prin Polonia, precum și colegilor de la MAE pentru organizarea eficientă a acestui demers.

În Liban se mai află, potrivit ministrului Mihai Popșoi, încă patru cetățeni ai Republicii Moldova care au solicitat ajutor. Aceștia vor fi evacuați „în următoarele zile”.

Amintim că Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au început marți o operațiune terestră limitată în sudul Libanului, în cadrul conflictului cu gruparea militantă Hezbollah, susținută de Iran. Conform unei declarații oficiale publicate de IDF pe rețelele de socializare, atacurile vizează „ținte și infrastructură teroristă” în zonele de frontieră cu Israelul, bazându-se pe informații precise despre locațiile Hezbollah.

În legătură cu situația tensionată din Liban, reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova în Republica Libaneză, cu reședința la Ankara, au declarat pentru „Teleradio-Moldova” că au început să recepționeze mai multe cereri din partea cetățenilor moldoveni, care locuiesc acolo, solicitând ajutor în evacuarea lor din Liban. În contextul escaladării conflictului, Ministerul Apărării a comunicat pentru „Teleradio-Moldova” că pacificatorii moldoveni, detașați în cadrul misiunii de menținere a păcii UNIFIL, se află în afara oricărui pericol. Aceștia își desfășoară activitatea în afara zonei de conflict, iar ministerul menține legătura permanentă cu contingentul de militari ai Armatei Naționale, care își continuă misiunea conform programului stabilit.

În caz de necesitate, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel: +972 52-7789772, disponibil 24/7 sau la linia de urgență a MAE: 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova +373 22 23 20 02.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult