România oferă 45 de milioane de lei pentru restaurarea conacului urban al familiei Donici
Guvernul României va aloca suma de 11,8 milioane de lei românești pentru restaurarea conacului urban al familiei Donici. Această sumă, echivalentă cu aproximativ 45,6 milioane de lei moldovenești, reprezintă aproape jumătate din bugetul total necesar renovării edificiului. Monumentul de arhitectură este inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
„Guvernul a aprobat acordarea unui sprijin de 11,8 milioane de lei (nr. red: românești) pentru restaurarea monumentului de arhitectură și istorie de importanță națională, din municipiul Chișinău, de pe strada Mitropolit Gavril Bănulescu Bodoni. Sediul va fi renovat, în proporție din bugetul total, aproape 50% din bani surveniți de la Guvernul României”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.
„Am aflat cu bucurie despre decizia Guvernului României de a finanța restaurarea Monumentului de arhitectură și istorie de importanță națională din str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 35 din Chișinău, colț cu str. 31 August 1989. Cunoscut ca și „Conacul urban al Familiei Donici”, acest imobil este inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Clădirea este una emblematică pentru Chișinău, primele informații documentare despre ea datând din 1863, și are toate șansele ca, după restaurare, să redevină o perlă arhitectonică a capitalei.”, notează Sergiu Prodan, ministrul Culturii.
Fondurile fac parte din acordul bilateral dintre România și Republica Moldova privind asistența tehnică și financiară, care prevede un ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro acordat de România pentru diverse proiecte de dezvoltare din Republica Moldova.