Corespondență // Liberalii europeni: tablou de familie pe fond de criză…
Noul Parlament European se află reunit în ședință plenară săptămâna aceasta, iar printre principalele puncte aflate pe agendă se numără și o propunere de rezoluție privind întărirea capacității Republicii Moldova de a rezista în fața ingerinței Rusiei înaintea viitoarelor alegeri prezidențiale și a referendumului constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Fiecare grup politic parlamentar transnațional a prezentat propriul său text — ieri l-am prezentat pe cel al principalului grup: creștin-democrații din Partidul Popular European (PPE). Unul dintre cele mai favorabile proiecte de rezoluții privind integrarea Republicii Moldova în UE a fost însă depus ieri după-amiază de către ceea ce ar corespunde grupului „liberal”, și anume formațiunea „Renew Europe”.
«Renew» este numele grupului celor care ar putea fi numiți „liberalii” din Parlamentul European. Cei trei români din Alianța Dreptei, doi din USR: Dan Barna și Vlad VoicuIescu, împreună cu Eugen Tomac, președintele PMP (fost membru în PPE) au intrat în mod natural la centriștii liberali din Renew Europe. Grupul Renew a coborât însă ca număr de eurodeputați, după dispariția celor mai mulți membri români și a cehilor lui Andrej Babiš. În vechiul parlament, „liberalii” au fost o vreme conduși de fostul premier român și fost Comisar UE Dacian Cioloș, înainte ca acesta să decidă să se retragă în politica națională, unde… nu a întâlnit succes.
Liberalii din Renew sunt acum depășiți ca număr nu doar de creștin-democrați și socialiști, dar și de Patrioții pentru Europa ai lui Marine Le Pen și Jordan Bardella și de grupul eurosceptic ECR, dominat de polonezi si italieni, din care fac parte și românii din AUR.
Problema liberalilor este că atunci când sunt la putere ei nu mai reprezintă votul de protest. Lanțul de crize recente le-a contrazis argumentele ideologice.
Astfel, în Germania, în alianță cu creștin-democrații, liberalii germani au deținut sistematic, cu puține întreruperi de la al Doilea Război Mondial încoace, Ministerul de Externe și au lăsat în istorie nume importante de șefi ai diplomației germane, precum Hans-Dietrich Genscher sau Klaus Kinkel, deși acest post le-a revenit în actuala coaliție de la Berlin ecologiștilor.
Faptul însă că lideri precum anterior Angela Merkel sau acum Olaf Scholz au reușit să-și însușească discursul austerității și al măsurilor severe de redresare a economiei a golit de substanță discursul liberalilor.
Situația este însă asemănătoare în mai toate țările Uniunii și unul din efectele ideologice ale succesiunii crizelor a fost pierderea de teren a partidelor liberale în aproape toată Europa.
În sfârșit, să încheiem reamintind că numele unui partid nu spune mare lucru despre identitatea acestuia. Astfel, Partidul Național Liberаl (PNL) din România poate fi numit „liberal" doar cu numele, deși a trecut de multă vreme la PPE, la... grupul creștin-democrat.
Confuzii în jurul „liberalismului”
Să mai spunem ceva și despre confuziile în jurul termenului însuși de „liberalism”. Dintr-o americanizare excesivă, în română termenul „liberal” a ajuns să însemne ceva „de stânga”. Dar în tradiția politică europeană (și mai ales britanică), liberalii sunt ceea ce numim tradițional: „de dreapta”. Cei doi termeni nu sunt deloc sinonimi de o parte și de alta a Atlanticului, ba chiar pot avea sensuri total diferite. Asta îmi amintește cum o traducătoare româncă mi-a ruinat odată un comentariu politic traducând „liberal” prin „de stânga”, ceea ce făcea din întregul text un nonsens desăvârșit.
În Statele Unite, așadar, „Liberal” e cineva relativ de stânga, pe când în Europa un „liberal” este un adept al pieței și al libertăților individuale, deci se înscrie în dreapta tradițională.
Autor: Dan Alexe
