Angelica Caraman: Raportul privind posibila implicare a peste 130 de mii de persoane în coruperea alegătorilor nu a ajuns la CEC
Comisia Electorală Centrală (CEC) spune că deocamdată nu a recepționat de la oamenii legii materiale din ancheta penală privind posibila implicare a celor peste 130 de mii de persoane în finanțarea ilegală și coruperea alegătorilor în ajunul scrutinelor din 20 octombrie. După recepționarea documentelor, autoritatea electorală urmează să examineze argumentele probatorii, a precizat președinta CEC, Angelica Caraman, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova.
„CEC, după ce le va examina, se va pronunța și prin hotărârea sa. Noi avem și alte sesizări pe adresa CEC privind încălcări pe care le admit unii candidați la aceste alegeri, anume implicarea bisericii pentru a le face campanie electorală, o fac deschis și asta este o încălcare a Codului electoral. Avem manifestări deschise de susținere materială a unor entități care nu sunt înregistrate în această cursă electorală, dar se declară deschis susținerea acestora din afara țării. Este vorba de finanțare netransparentă, care constituie o încălcare a unei campanii electorale”, a specificat președinta Comisiei Electorale Centrale.
Amintim că Inspectoratul General al Poliției și Procuratura Anticorupție au anunțat săptămâna trecută despre o amplă schemă de finanțare ilegală și de corupere în care ar fi implicate peste 130 de mii de persoane. Acestea ar fi primit doar în luna septembrie transferuri de 15 milioane de dolari prin banca rusească ,,PromsveazyBank, aflată sub sancțiuni internaționale. Oamenii legii au spus că schema ar fi pusă în aplicare de „grupul criminal organizat condus de Ilan Șor”, din care ar face parte și persoane din Federația Rusă. Cei implicați ar fi fost remunerați lunar cu sume ce variază între 900 și 45 de mii de lei.