Cultură

Expoziția „Descânt” a pictorului român Marcel Lupșe poate fi văzută la Chișinău

La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost inaugurată expoziția personală „Descânt” a distinsului pictor român Marcel Lupșe. Potrivit criticilor de artă, evenimentul este, de fapt, o sărbătoare a picturii, elementul central al căreia sunt florile de leac, care, în viziunea artistului capătă dimensiuni și profunzimi nemaivăzute.

Muzeul Național de Artă al Moldovei
Sursa: Muzeul Național de Artă al Moldovei

Păpădiile, romanițele, sunătoarea, levănțica, alte plante și ierburi transpuse într-un mod miraculos pe pânză demonstrează veridicitatea spuselor criticilor de artă, precum că Marcel Lupșe este singurul artist din cultura română care s-a gândit să facă portretul firului de iarbă, al mănunchiului de flori de câmp, flori de leac.

Face parte din natura noastră să trăim în simbioză cu planta, cu floarea, cu firul de iarbă. Asta ne aduce întotdeauna aminte că suntem trăitori pe această planetă și trebuie să avem grijă de ea. Din copilărie am rămas în mirajul acesta al ierburilor, al florilor, al ierburilor uscate pe prispa bunicii din care rămâne întotdeauna culoarea și parfumul”, a spus artistul plastic Marcel Lupșe.

Vizitatorii admirau lucrările și desprindeau din ele ideile autorului:

Esența existenței în lucruri care ne-au însoțit zi de zi, adică să găsești în niște flori, într-un buchet de flori atâta filosofie. E un artist foarte profund”;

„*Această expoziție este unicat, noi n-am avut așa expoziție în orașul Chișinău. Este multă, multă filosofie, microcosmos, macrocosmos. E o modernitate autentică”;

„Foarte interesantă această expoziție, am văzut florile altfel pictate, cu capul în jos, este un mesaj al artistului pe care trebuie să-l descifrăm*”.

În lucrările lui Marcel Lupșe există o energie care parcă ne-ar transfera într-o altă lume, constată istoricul de artă din România, Vasile Duda.

Cred că este o expoziție de suflet, este una de a pătrunde în alt univers, dar pe care-l simțim aproape identitar ca și credință și, până la urmă, ca sentimente. Expoziția oferă această oportunitate a unei împărtășiri, dar, culmea este că, nu prin foarte multe vorbe, ci mai degrabă, prin sentimentele pe care ni le oferă această conexiune cu mediul vizual”, a declarat Vasile Duda.

Marcel Lupșe, cu un palmares expozițional foarte bogat, care depășește 60 de expoziții personale, deci un artist foarte activ și apreciat, cu diverse premii, precum și Premiul Academiei Române. Este o bucurie să-l avem aici la Chișinău și să-l descopere publicul iubitor de artă”, susține directorul Muzeului Național de Artă, Tudor Zbârnea.

Expoziția „Descânt” - mărturie a frumuseții, profunzimii și înălțării gândului, poate fi văzută la Muzeul Național de Artă al Moldovei până pe 3 noiembrie.

Citește mai mult