Internațional

Atac asupra Odesei: patru civili, printre care un adolescent, au fost uciși în urma loviturilor cu rachete balistice

Forțele ruse au lansat un nou atac cu rachete balistice asupra regiunii Odesa în seara zilei de 10 octombrie, în jurul orei 22:35. Potrivit șefului Administrației Militare Regionale Odesa, Oleg Kiper, patru persoane și-au pierdut viața, inclusiv un adolescent de 16 ani, iar alte zece au fost rănite, dintre care patru se află în stare gravă, scrie UNIAN.

„Printre cei decedați se numără o femeie de 43 de ani, un tânăr de 22 de ani și o adolescentă de 16 ani. O altă femeie a murit ulterior la spital din cauza rănilor suferite”, a declarat Oleg Kiper.

Atacul a distrus un imobil cu două etaje dintr-o localitate din regiunea Odesa, unde locuiau și lucrau civili. Salvatorii Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență au reușit să scoată de sub dărâmături patru persoane, însă operațiunea de salvare a fost îngreunată de un nou semnal de „alertă aeriană”. La fața locului au intervenit și echipe de medici, psihologi, polițiști, voluntari ai Crucii Roșii și câini special antrenați pentru căutare.

Potrivit anchetatorilor, atacul a fost efectuat cu o rachetă balistică de tip „Iskander-M” și a vizat infrastructura civilă a unei întreprinderi private. Locuințele angajaților și clădirile de producție au fost complet distruse. Parchetul Regional din Odesa a inițiat o investigație pentru încălcarea legilor și obiceiurilor de război.

Acest incident vine la doar o zi după ce forțele ruse au atacat un port din Odesa, distrugând un container sub pavilion panamez încărcat cu ulei de floarea-soarelui destinat ajutorului umanitar pentru Palestina, la comanda ONU. În urma acestui atac, opt persoane au murit, iar altele au fost grav rănite.

Situația din sudul Ucrainei rămâne tensionată, iar autoritățile locale continuă să evalueze pagubele și să ofere sprijin victimelor.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult